Calendarul evenimentelor, 13 octombrie – selecțiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie
* Malmo, Regatul Suediei: Preşedintele Klaus Iohannis participă la Forumul dedicat comemorării Holocaustului şi combaterii antisemitismului
• ora 11:00, ora României – sesiune plenară I Remember
• ora 12:50, ora României – sesiune interactivă Promoting remembrance, fighting distortion; intervenţie

– Parlament
* Raport pe legea plafonării preţurilor la energie electrică şi gaze naturale – ora 10:00, Sala 4044
* Comisie parlamentară de anchetă pentru stabilirea cauzelor creşterii substanţiale a preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice – ora 12:00; invitaţi Hidroelectrica şi Curtea de Conturi

– Senat
* ora 10:30 – Declarații politice – la sediul Senatului
* ora 12:00 – Lucrări în plen – la sediul Senatului și online
* Lucrări în Comisiile permanente (la sediul Senatului și online)
• ora 10:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – etaj 4, sala 4044 şi online
• ora 10:00 – Comisia pentru afaceri europene – online
• ora 10:00 – Comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale – etaj 4, sala 4044 şi online
• ora 12:00 – Comisia parlamentară de anchetă pentru stabilirea cauzelor creşterii substanţiale a preţurilor gazelor naturale şi energiei electrice – P1, Sala Constantin Stere și online
• ora 13:00 – Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională – corp B3, parter, sala 9, ședință la sediul Senatului și online
• ora 14:00 – Comisia pentru muncă, familie şi protecţie socială – etaj 6, Sala 6001, online/sediul Senatului
• ora 15:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – cam. 4044 și online
* Preşedintele Comisiei pentru politică externă, Titus Corlățean, are o întrevedere cu ambasadorul Republicii Albania în România, Ilir Tepelena – ora 11:30, camera 4019

– Camera Deputaților
* Ședinţa în plen a Camerei Deputaţilor (prezență fizică și online)
• ora 8:30 – Declaraţii politice
• ora 10:00 – Dezbateri asupra problemelor înscrise pe ordinea de zi
• ora 11:30 – Vot final
• la încheierea votului final (prezență fizică și online) – Şedinţa Biroului permanent ședinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare
* Activitate în Comisiile parlamentare (prezență fizică și online)
• Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale – sala: Comisiei, corp B4, etaj 1M, camera 14
• ora 12:00 Comisia pentru învăţământ sala: 3150 si online
• ora 12:00 Comisia pentru transporturi şi infrastructură sala: etaj 2, camera 25
• ora 12:30 – Comisia pentru muncă şi protecţie socială
• ora 13:00 – Comisia pentru buget, finanţe şi bănci – sala: 6115, cu prezenţă fizică şi online
• ora 13:00 – Comisia pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării – sala: Camera 13, nivel 1M, corp B2, sistem mixt
• ora 13:00 – Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice – sala: 29, Corp B4, etaj 1, prezenta fizică şi online
• ora 13:00 – Comisia pentru politică externă – online
• ora 13:00 – Comisia pentru constituționalitate – sala: Cam.19 Etaj 1 Corp B2

– Ministere
* Deschiderea de către ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu a Forumului ONG-urilor de la Marea Neagră, ediția a XIV-a: „Strengthening the capacity of the Civil Society Organizations in the Black Sea to foster regional cooperation and stability” – în sistem videoconferință

– Apărare, Interne
* Miercurea Ciuc, jud. Harghita: Brigada 61 Vânători de Munte „General Virgil Bădulescu” din Miercurea Ciuc marchează 30 de ani de la înfiinţarea unităţii prin diferite activităţi. Programul zilei:
• se desfăşoară ştefata veteranilor „Invictus”, pe traseul Miercurea Ciuc – Sfântu Gheoorghe

– Administraţie
* Arad: Conferinţă de presă susţinută de primarul Municipiului Arad, Călin Bibarţ – ora 11:30
* Constanţa: Şedinţă extraordinară a Consiliului Local Constanţa – ora 12:00
* Focşani: Conferinţă de presă susţinută de primarul Municipiului Focşani, Cristi Valentin Misăilă – ora 9:30, sala mare de şedinţe a Consiliului Local al Municipiului Focşani

– Juridic
* Dezbaterea „Corelația infracțiunilor de fraudare a fondurilor UE cu infracțiunile de fals” organizată de Societatea de Științe Juridice și Baroul București este transmisă live și poate fi urmărită gratuit pe www.juridice.ro/live , pe homepage JURIDICE sau în pagina dezbaterii, de la ora: 19:30. Speakerii invitați care intră în dezbatere remote sunt membri Juridice Platinum și alți profesioniști. Invitat: Av. conf. univ. dr. Norel Neagu, Hotca, Neagu, Sitaru & Asociații SPARL. Moderator:Av. Augustin Zăbrăuțanu, Managing Partner Zăbrăuțanu Popescu & Asociații
* Şedinţa Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii – ora 10:00

– Social
* Asociaţia Arte Dell’anima demarează proiectul cultural „S(l)ave” ce reprezintă o campanie social-culturală de prevenţie a traficului de persoane printr-o serie de reprezentaţii spectacol – lectură ce vor avea loc, în locaţiile partenere. Programul zilei:
• ora 19:00 – la ARCUB Bucureşti

– Economic
* Evenimentul online #NextAtAcer, în cadrul căruia sunt lansate o suită de noi dispozitive şi tehnologii – ora 16:00, https://www.youtube.com/watch?v=RfnmZZLaX50
* ONRC prezintă date privind numărul femeilor acţionari sau asociaţi în firmele din România la finele lunii august

– Academie
* La 165 de la naşterea lui Ioan Bianu, Biblioteca Academiei Române şi Academia Română, organizează astăzi un simpozion dedicat activităţii culturale şi ştiinţifice desfăşurate în domeniile filologic şi biblioteconomic de Ioan Bianu, membru titular al Academiei Române, preşedinte al Academiei între 1929-1932, vicepreşedinte între 1932-1935 şi secretar general între 1927-1929 – ora 11:00

– Învăţământ, Cercetare
* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş – ora 10:00

– Mass – Media, Publicitate
* Ședința Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00
– Cultură
* De la ora 15:00, în sala Acvariu Muzeul Național al Țăranului Român, are loc vernisajul expoziției „Normalitate – Tabloul Europei”. Un experiment interesant şi inedit al tânărului Răzvan Gâză va fi expus începând de astăzi şi până pe 19 octombrie, la Muzeul Național al Țăranului Român. Este vorba de o pânză de mari dimensiuni cu sute de semnături ale unor cetățeni din 30 de state europene. Printre partenerii media ai MNŢR: Radio România, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Internaţional
* În perioada 11 – 17 octombrie 2021, Muzeul Național al Literaturii Române organizează cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti. Desfășurat într-un format hibrid, programul festivalului va cuprinde lecturi publice de poezie susținute de poeți români și basarabeni la cele două sedii ale MNLR (Strada Nicolae Crețulescu nr. 8 și Calea Griviței nr. 64-66) alături de intervenții în direct prin intermediul platformei Zoom, precum și înregistrări video cu lecturi ale poeților care locuiesc sau care provin din țări precum Anglia, Argentina, Canada, Columbia, Ecuador, Franța, Germania, Grecia, Italia, Mexic, Republica Moldova, Spania și Statele Unite ale Americii. Programul zilei:
● ora 18:00 – La sediul MNLR, Strada Nicolae Creţulescu nr. 8 au loc Lecturi de poezie: Elena Vlădăreanu, Vlad Drăgoi, Ciprian Măceşaru, Ştefan Manasia, Emilian Galaicu-Păun – Republica Moldova (video), Moni Stănilă – Republica Moldova, Alexandru Vakulovski – Republica Moldova, Diana Iepure – Republica Moldova, Alexandru Buruiană – Republica Moldova, Mina Decu; Iuliana Alexa și Tatiana Ernuţeanu (în direct, via Zoom). Moderator: Luana Stroe
* Spectacolul „Urzeala lui Prospero” de Claudiu Romila, după opera lui William Shakespeare, va fi prezentat, în premieră pe ţară, la Sala „Horia Lovinescu” a Teatrului Nottara – ora 19:00. Spectacolul este o producţie a SC Medi Magnes SRL cu sprijinul Teatrului Nottara, iar din distribuţie fac parte Claudiu Romila, Teodora Calagiu, Nuami Dinescu, Dana Porlogea, Vlad Gălăţianu şi Mircea Teodorescu. Scenografia este semnată de Simina Maria Romila, coregrafia de Dana Porlogea, iar muzica de Mircea Kiraly. Biletele la spectacol pot fi cumpărate online pe site-ul www.nottara.ro sau de la agenţia teatrului
* Asociaţia Qolony – Colonia pentru Artă şi Ştiinţă organizează prima conferinţă internaţională Fusion: Talks, ediţia I, 2021, despre conceptul de art&science, artă-şi-ştiinţă, un domeniu transdisciplinar care foloseşte tehnologia ca mijloc de exprimare artistică. Conferinţa este un eveniment hibrid, care se desfăşoară online şi, în funcţie de evoluţia situaţiei epidemiologice şi a restricţiilor aferente, cu public la POINT Hub, str. General Eremia Grigorescu nr. 10, în perioada 11 – 14 octombrie. Lucrările se desfăşoară în limba engleză. Printre partenerii media: Radio România Cultural. Programul zilei:
• ora 18:00 – 20:00 – Cine promovează arta şi ştiinţa?, cu Laura Welzenbach / Ars Electronica (AT), Aurelie Delater / S + T + ARTS (UE), Miruna Amza / Scientifica (RO), Lucas Evers / WAAG (NL), Ana Solange Leal (PT) / S + T + ARTS
• ora 19:15 – 19:30 – spectacol live la POINT
* De la ora 20:00, la Sala Studio a TNB, are loc avanpremiera „Kiritza sau jocul de-a…” după Vasile Alecsandri, Regia & Scenariu & Coregrafia:Gigi Căciuleanu. Spectacol produs de TNB în coproducție cu Fundația Art Production și Gigi Căciuleanu Romania Dance Company cu sprijinul JTI, la 200 de ani de la nașterea poetului, prozatorului și dramaturgului Vasile Alecsandri
* The Motans revine pe scena din Hard Rock Cafe cu un concert ce va avea loc astăzi, de la ora 21:30, fiind organizat de BestMusic Live Concerts. The Motans este Denis, un tânăr din Republica Moldova care a decis să își urmeze pasiunea de a compune muzică sub un pseudonim
* Braşov: De la ora 11:00, în Sala Operei Braşov, cei mici sunt invitaţi să urmărească o poveste transpusă pe muzică: „Frumoasa din Pădurea Adormită” de Marius Ţeicu şi Silvia Kerim
* Brașov: A 9-a ediţie al festivalului internaţional de film fantastic de la Braşov, Dracula Film Festival, ce va avea loc în perioada 13-17 octombrie, va fi una foarte bogată în evenimente cinematografice, premiere europene, Q&A-uri cu autori ai filmelor, workshop-uri şi mese rotunde. Dracula Film Festival programează şi o serie de proiecţii ce au un caracter special, în primul rând avanpremierele de gală a două blockbustere care vor ajunge şi la noi în multiplexuri, „Halloween Kills”, cel mai recent film din saga lui Michael Myers creată de John Carpenter, şi „Last Night In Soho”, drama horror cu Anya Taylor-Joy, ultima realizare al originalului cineast Edgar Wright, autorul lui Baby Driver, Shaun of The Dead şi Hot Fuzz. Filmele vor fi proiectate la CINEMA ONE din Braşov la Gala de Deschidere a Festivalului şi respectiv la Gala de Decernare a Premiilor Dracula Film Festival. Din program:
• Toate cele 10 filme din competiţia de lungmetraj se vor proiecta la Cinema Astra din Braşov, iar intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile. Totodată, filmele vor putea fi vizionate şi online, contracost, pe platforma EVENTBOOK
• Toate cele 19 filme din competiţia de scurtmetraj se vor proiecta la Cinemateca Patria din Braşov, iar intrarea va fi liberă în limita locurilor disponibile. Totodată, filmele vor putea fi vizionate şi online, contracost, pe platforma EVENTBOOK
• Festivalul internațional de filme fantastice, Dracula Film Festival, se deschide oficial astăzi, 13 octombrie, cu avanpremiera națională “Halloween: Noaptea Crimelor”. Programul și descrierea evenimentelor Dracula Film Festival sunt disponibile pe www.draculafilm.ro sau pe pagina de social media www.facebook.com/DraculaFilmFestival
* Timișoara: Centrul Dialectic organizează un eveniment în cadrul programului „Arhiva de Sunet: Timișoara”. De la ora 18:30, la librăria „La Două Bufnițe”, are loc întâlnirea cu tema „Muzică și literatură în Timișoara”. Scriitorii Adriana Babeți și Radu Pavel Gheo, jurnalistul Paul Breazu și Mihai Lukács, regizor de teatru, cercetător/artist, teoretician, vor participa la întâlnirea care face parte din proiectul „Arhiva de Sunet: Timișoara”. Accesul la eveniment se va face în baza certificatului verde și a rezervării prin email la contact@ladouabufnite.ro. Arhiva de Sunet: Timișoara este un proiect new media care reactivează memoria pop culturală a orașului Timișoara, în special cea legată de reprezentarea ei în muzica locală și felul în care această muzică a reacționat la diversele contexte culturale și sociopolitice. Un serial audio (podcast, 8 episoade) și un produs media unitar vor explora, prin intermediul unei serii de interviuri cu artiști, jurnaliști, comentatori, reprezentarea Timișoarei ca relație între istoria și producția culturală urbană și rolul muzicii în construcția unei identități locale. Pornind de la piese specifice, Arhiva de Sunet: Timișoara va aborda teme precum legătura dintre spațiul urban al Timișoarei de reprezentările lui în muzică, reflectarea straturilor economice în peisajul muzical local și poziționarea artistului în relația cu ele, legătura dintre tehnologia producției muzicale și istoria orașului. Parteneri media: Radio România Cultural, Radio România Timișoara
* Timișoara: Concert simfonic extraordinar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara – ora 19:00, Sala Capitol. Dirijor: Radu Marian Paponiu. Solistă: Alexandra Dariescu – pian

– Sport
* Comitetul Olimpic şi Sportiv Român şi Allianz Ţiriac semnează un parteneriat – ora 11:30, Casa Olimpică, Bd. Mărăşti, nr. 20A, Sector 1
* Oradea: CSM CSU Oradea întâlneşte echipa Legia Varşovia, în primul meci din Grupa H a competiţiei masculine de baschet FIBA Europe Cup – ora 19:00, Arena Antonio Alexe
* Au loc partide în prima manşă a turului întâi al Cupei României la volei masculin
• CS Rapid Bucureşti – CS Dinamo Bucureşti – ora 19:00, Sala Rapid
• CS U Cluj – CS Olimpia Titanii Bucureşti – ora 18:00
• CSU Ştiinţa Bucureşti – CS Unirea Dej – ora 14:00
* Craiova: Echipa de fotbal FC U Craiova dispută un meci amical cu formaţia ACSO Filiaşi – ora 11:00
* California, SUA: Horia Tecău/Kevin Krawietz – Tim Puetz/Michael Venus, în sferturile probei de dublu la Indian Wells
* Karlovy Vary, Cehia: CSM Arcada Galaţi înfruntă echipa cehă CEZ Karlovarsko, în manşa secundă a primului tur preliminar al Ligii Campionilor la volei masculin – ora 19:00, Sala Sporturilor

– S-a întâmplat într-o zi de 13 octombrie
* În 1479, acum 542 de ani, avea loc Bătălia de la Câmpul Pâinii (între Orăștie și Șibot), desfăşurată între armata turcă condusă de Ali Iskender, Isa și Bali și armata transilvăneană, condusă de Ștefan Báthory. Reprezintă unul dintre cele mai importante momente din istoria Transilvaniei, dar şi un reper de luat în seamă din istoria conflictelor dintre creştinii Evului Mediu şi Imperiul Otoman
* Cu 229 de ani în urmă (1792), George Washington punea piatra de temelie a „Casei Albe” (White House), sediul administraţiei prezidenţiale a Statelor Unite ale Americii şi reşedinţa oficială a preşedinţilor americani. Locul clădirii, care se află în Washington D.C, a fost ales de George Washington, dar acesta nu a locuit niciodată aici. Construcţia a început la 1.XI.1792 şi a fost finalizată la 1.XI.1800. Primul „locatar” al Casei Albe a fost preşedintele John Adams (clădirea se numeşte „White House” deoarece pereţii acesteia au fost zugrăviţi în alb încă din timpul lucrărilor de construcţie)
* Acum 161 de ani (1860) americanul James Wallace Black (n. 1825 – m. 1896) făcea prima fotografie aeriană, dintr-un balon cu aer cald suspendat la înălţimea de 1200 de picioare (365,76 m) deasupra oraşului american Boston
* Acum 137 de ani (1884), în cadrul Conferinţei Internaţionale de Astronomie de la Washington (la care au participat delegaţi din aproximativ 25 de state), s-a hotărât ca, începând de la această dată, Observatorul astronomic de la Greenwich (în estul Londrei) să fie sediul „meridianului zero”, adică punctul zero al timpului de referinţă pentru definirea fusurilor orare. Denumit Greenwich Mean Time (GMT), meridianul Greenwich desemnează punctul de start al fiecărui fus orar din lume, timpul universal
* Acum 104 ani (1917) avea loc ultima apariţie a Fecioarei Maria la Fatima. La 13 mai acelaşi an trei copii cu vârste între 7 şi 10 ani (Francisco, Lucia şi Jacinta) din Fatima, mic oraş portughez situat la nord de Lisabona, au fost martorii unei apariţii luminoase în timp ce erau cu oile la păscut. Apariţia s-a repetat de 13 ori în intervalul mai – octombrie. Copiii au realizat că este vorba de Fecioara Maria, care le-a împărtăşit trei secrete şi i-a însărcinat să le transmită Papei. În 1930 aceste viziuni au fost recunoscute de Biserica Romano-Catolică, iar în locul respectiv s-a ridicat o biserică, Fatima devenind un important loc de pelerinaj pentru creştini
* Acum 77 de ani (1944) trupele britanice şi greceşti au eliberat Atena de sub ocupaţia germană (în Al Doilea Război Mondial)
* Acum 68 de ani (1953) americanul Samuel Bagno, din New York, a patentat prima alarmă electronică, pentru a proteja locuinţele de spărgători
* Între 13 şi 15 octombrie, acum 54 de ani (1967), avea loc, la Bucureşti, primul colocviu internaţional consacrat operei sculptorului Constantin Brâncuşi
* În urmă cu 52 de ani (1969) România şi Noua Zeelandă au stabilit relaţii diplomatice la nivel de consulat, ridicate, în 1981, la rang de ambasadă. În februarie 1989 ambasada ţării noastre la Wellington a fost închisă. România gestionează relaţiile cu Noua Zeelandă prin ambasada sa de la Canberra, iar Noua Zeelandă prin ambasada sa din Bruxelles
* Cu 19 ani în urmă (2002), cu prilejul împlinirii a 360 de ani de la organizarea sinodului de la Iaşi (1642-2002), la catedrala mitropolitană din Iaşi, era proclamată solemn canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului. În anul 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi-a însuşit canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, făcută de Biserica Ortodoxă Ucraineană în decembrie 1996, şi a hotărât ca ziua de pomenire a acestuia, în calendarul ortodox român, să fie data de 22 decembrie, ziua trecerii sale la Domnul

Aniversări – Comemorări

– Aducerea moaştelor Sfântului Apostol Andrei la Iaşi (Calendarul Creştin-Ortodox 2021)

– 1843: S-a născut Ştefan G. Vârgolici, poet, critic literar, publicist, profesor şi traducător (un interes deosebit a arătat tălmăcirilor din limba spaniolă, varianta celebrului roman „Don Quijote de la Mancha” de Cervantes fiind a doua încercare de transpunere în limba română, după cea a lui Ion Heliade-Rădulescu); membru corespondent al Academiei Române din 1887 (m. 1897)

– 1850: S-a născut (la Crasna/Storojineţ, azi în Ucraina) Vasile Gherman Pop, istoric literar şi poet; autor de poezii mediocre, s-a numărat, însă, printre pionierii istoriei literare româneşti; „Conspectul” său (apărut în două volume, în 1875 şi 1876) este o primă sinteză informativă cu privire la dezvoltarea culturii şi literaturii noastre de la începuturi până în zilele autorului (m. 1909)

– 1858, 13/25: S-a născut Take Ionescu (numele la naştere: Dumitru Ghiţă Ioan), avocat, publicist şi om politic; iniţial liberal, apoi conservator (din 1886)‚ de mai multe ori ministru şi prim-ministru (1921-1922); orator de excepţie, a dominat timp de patru decenii viaţa parlamentară; ca ministru de externe (1920-1921) a fost iniţiatorul şi creatorul „Micii Înţelegeri”; a susţinut mişcarea naţională din Transilvania, precum şi cauza românilor sud-dunăreni; a desfăşurat, totodată, o intensă activitate ziaristică în ţară, precum şi în calitate de corespondent al ziarului londonez „The Times” (m. 1922)

– 1861: S-a născut prozatorul Iuliu Traian Mera, membru şi apoi preşedinte al societăţii „România jună” din Viena; animator al mişcării artistice de amatori din zona Aradului; membru al Comitetului Central al Partidului Naţional Român care a elaborat „Memorandumul”, a fost inculpat în celebrul proces de la Cluj; şi-a donat averea „pentru scopuri culturale româneşti” (m. 1909, la Viena) – 160 de ani

– 1887: A murit Constantin Lecca, pictor, tipograf, editor, scriitor, traducător şi profesor; ctitorul primei tipografii (19.IX.1837) şi al primului periodic din Oltenia, „Mozaicul” (3.X.1838-25.IX.1839); s-a remarcat în domeniul portretisticii, al picturii religioase (în stil occidental) şi al picturii cu tematică istorică; participant la Revoluţia Română din 1848 (n. 1807)

– 1898: S-a născut George Mihail Zamfirescu (numele la naştere: Gheorghe Petre Mihai), prozator, dramaturg, traducător şi publicist (m. 1939)

– 1900, 13/26: S-a născut geologul Virgil Ianovici; a studiat zăcămintele de mangan şi rocile carbonatate din România; membru corespondent (1963) şi membru titular (ianuarie 1990) al Academiei Române (m. 1990)

– 1901, 13/26: S-a născut istoricul şi profesorul Constantin C. Giurescu; fondator al Institutului de Istorie Naţională (1941) şi unul dintre întemeietorii „Revistei istorice române” (1930); a fost deţinut politic între anii 1950 şi 1955; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1977) – 120 de ani

– 1902: S-a născut medicul, filosoful şi scriitorul Ştefan Odobleja, fondatorul ciberneticii; în 1938 a publicat lucrarea „Psihologia consonantistă” – prima expunere de mare amploare a unor principii cibernetice; astfel, Odobleja este autorul primei variante elaborate a concepţiei cibernetice generalizate, cu zece ani înainte de apariţia, la Paris, a lucrării lui Norbert Wiener „Cibernetica”; membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1978)

– 1904: S-a născut inginerul agronom (fitopatolog) Eugen Rădulescu; cercetări privind rezistenţa cerealelor la diverse boli şi biologia agenţilor fitopatogeni; membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1993)

– 1934: S-a născut actorul Papil Panduru

– 1935: A murit Niculae Cantonieru, prozator şi publicist (polemist de temut) (n. 1905)

– 1944: S-a născut Petre Vasile Fati, poet şi prozator (m. 1996)

– 1946: S-a născut Petrika Ionesco (Petrică Ionescu), regizor de teatru şi operă, scenograf, scriitor; stabilit, din anii ’70 ai secolului XX, la Paris – 75 de ani

– 1953: S-a născut poetul, prozatorul şi dramaturgul Gellu Dorian; inițiator al Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu” și redactor-șef al revistei „Hyperion”

– 1954: S-a născut cantautorul Alexandru Andrieş; muzician de blues/jazz/folk, arhitect, scriitor, poet, traducător, pictor și grafician

– 1954: A murit Nicolae Petrescu, filosof şi sociolog; membru corespondent al Academiei Române din 1945 (n. 1886)

– 1974: A murit (la Galaţi) pictorul Reuven Rubin (numele adevărat: Rivn Zelicovici); stabilit din 1922 în Israel; în anul 1948 a fost numit ambasador în România, fiind primul reprezentant diplomatic al noului stat la Bucureşti (n. 1893)

– 1982: A murit Tudor Ciortea, compozitor şi muzicolog (n. 1903)

– 1986: A murit (la Paris, unde se stabilise) sculptorul George Apostu (n. 1934) – 35 de ani

– 1991: A murit compozitorul, muzicologul şi profesorul Liviu Rusu (n. 1908) – 30 de ani

– 1993: A murit inginerul Anton Alexandru Necşulea, unul dintre specialiştii de seamă români în electroacustică; a contribuit la repunerea rapidă în funcţiune a studiourilor de Radiodifuziune bombardate în timpul războiului; a condus lucrările de construire a noii Case Radio şi a Sălii de Concerte Radio (ambele din Str. G-ral Berthelot); între anii 1935 şi 1973 a fost director tehnic al Radiodifuziunii Române; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1908)

– 2009: A murit Paul Barbăneagră, cineast şi eseist, stabilit în Franţa din 1965; autor a numeroase filme documentare consacrate artei şi culturii; a colaborat la Radio France şi la Radio Europa Liberă (n. 1929)

– 2011: A murit antrenorul de handbal Oprea Vlase, considerat unul dintre creatorii handbalului în 7; cu echipa masculină de seniori a clubului Dinamo Bucureşti a cucerit, printre altele, opt titluri naţionale şi Cupa Campionilor Europeni (1965). Ca antrenor (principal sau secundar) al echipei naţionale masculine a României a cucerit patru titluri mondiale, în 1961, 1964, 1970 şi 1974, medalia de argint la Jocurile Olimpice de vară din 1976 şi cea de bronz la Jocurile Olimpice de vară din 1972 (n. 1927) – 10 ani

– 2011: A murit Adina Caloenescu, pictor, grafician şi gravor (n. 1934) – 10 ani

– 2013: A murit Angela Moldovan, cântăreaţă de muzică populară, cunoscută pentru melodiile sale din zona nordului Moldovei şi a Bucovinei (n. 1927, la Chişinău, azi în R. Moldova)

– 2013: A murit V.[asile] Fanache, critic şi istoric literar (legat de tradiţia literaturii ardelene), eseist, traducător şi profesor (n. 1934)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Comisia Europeană prezintă un proiect de măsuri pe termen scurt împotriva creșterii tarifelor la energie

– Bruxelles: Forumul directorilor companiilor aeriene europene (A4E)

– Luxemburg: Eurostat prezintă date privind înnoptările în unităţile de cazare turistică din Uniunea Europeană, în iunie 2021 şi date privind producţia industrială în UE, în august 2021

– Washington: Vizita Înaltului reprezentant al Uniunii Europene privind politica externă şi de securitate comună, Josep Borrell (13 – 15 oct.)

– Oslo, Norvegia: Prezentarea platformei politice a noului guvern

– Ungaria: Al doilea tur al alegerilor primare în rândul opoziţiei pentru a-l desemna pe adversarul actualului premier Viktor Orban la alegerile din primăvara viitoare (12 – 16 oct.)

– Spania: Vizită a cancelarului german Angela Merkel (13 – 14 oct.)

– Moscova: Rusia găzduiește conferința internațională privind energia (13 – 15 oct.)

– München: Conferința anuală EconPol Europe va avea loc exclusiv online din cauza pandemiei de Covid-19, printre temele principale numărându-se „Starea rezilienței fiscale – Cât de pregătită este Europa pentru viitoarele crize?” și „Guvernanța și politica macroeconomică în Uniunea Monetară Europeană” (13 – 14 oct.)

– Washington D.C: Conferinţe de presă susținute de şeful FMI, Kristalina Georgieva, şi preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, cu prilejul reuniunilor de toamnă ale FMI şi Băncii Mondiale

– Washington D.C: Reuniunea miniștrilor de finanțe și guvernatorii băncii centrale din cadrul G20

– Dubai, Emiratele Arabe Unite: Conferință la Expo cu EAU și oficiali străini, inclusiv guvernatorul Băncii Centrale a EAU, Khaled Mohamed Salem Balama Tameemi, ministrul finanțelor Hamdan Bin Rashid Al Maktoum (13 – 14 oct.)

– Paris: Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) publică Raportul lunar privind petrolul

– Malmö, Suedia: Forumul internațional împotriva antisemitismului, organizat de premierul suedez, Fredrik Reinfeldt. Participă secretarul general al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić

– Rep.Moldova: Inese Lībiņa-Egnere și Pierre-Alain Fridez, coraportori ai Adunării Parlamentare (APCE) pentru monitorizarea obligațiilor și angajamentelor de către Republica Moldova, vor face o vizită de investigare a faptelor în această țară. La Chișinău, vor avea loc întâlniri la nivel înalt cu reprezentanții autorităților. Ședințele sunt programate și la Tiraspol (13 – 15 oct.)

– New York: Reuniunea Consiliului de Securitate privind misiunea de pace Minurso din Sahara Occidentală

– Principatul Monaco: Conferința de securitate cibernetică de la Monaco (13 – 15 oct.)

– New York: JPMorgan Chase prezintă rezultatele celui de-al treilea trimestru

– New York: Examinarea în instanță a unei plângeri împotriva prințului Andrew pentru agresiune sexuală

– Madrid: Începe primul proces al fostului comisar de poliție José Manuel Villarejo

– Geneva: Reuniune oficială a grupului OMC responsabil de discutarea ridicării brevetelor pentru vaccinurile anti-Covid (13 – 14 oct.)

– San Jose, Chile: Împlinirea a 11 ani de la salvarea a 33 de mineri chilieni prinşi într-o galerie surpată de mină

– Amsterdam: Festivalul de muzică electronică Amsterdam Dance Event (ADE) (13 – 17 oct.)

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională de Luptă împotriva Cancerului de Sân Metastatic”; în luna octombrie, dedicată luptei împotriva cancerului de sân, în această dată este marcată cea mai severă formă a acestui diagnostic: cancerul de sân metastatic (denumit de asemenea şi cancer de sân avansat sau în stadiul IV)

– „Ziua Internațională a Educaţiei în Penitenciare”, marchează, din 2014, importanţa funcţiei educative a instituţiilor de detenţie şi esenţa intervenţiei recuperative, organizate şi derulate cu persoanele care execută sancţiuni privative de libertate. La 13 octombrie 1989, Consiliul Europei a adoptat un set de recomandări care subliniază nevoile și responsabilitățile privind educația persoanelor încarcerate în Europa

– „Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice”, organizată pentru prima dată în 2018, pentru a promova colectarea selectivă a echipamentelor electrice și electronice din întreaga lume. Campania a fost inițiată de WEEE Forum, asociația internațională a sistemelor de colectare a deșeurilor electrice

– „Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale” este marcată ca mijloc de promovare a unei culturi globale cu privire la reducerea efectelor acestor fenomene, în special prevenirea, atenuarea efectelor şi pregătirea împotriva dezastrelor; ziua a fost stabilită de ONU la această dată prin Rezoluţia 64/200 din 21 decembrie 2009, ea fiind marcată, până în 2010, în a doua zi de miercuri din luna octombrie, prin rezoluţiile Adunării Generale a ONU 44/236 din 22 decembrie 1989 şi 56/195 din 21 ianuarie 2002. Tema propusă în acest an de United Nations Office for Disaster Risk Reduction se axează pe cooperarea internațională, care joacă un rol central în eforturile de redresare

– 54: A murit împăratul roman Claudius, după ce a fost otrăvit de soția sa, Agripina, eveniment ce a dus la venirea pe tron a fiului ei în vârstă de 17 ani, Nero (n. 10 î.Hr.)

– 1715: A murit Nicolas Malebranche, teolog romano-catolic, preot orator și filosof raționalist francez; filosofia sa a căutat să sintetizeze cartezianismul (doctrina filosofului Descartes) cu gândul la Sfântul Augustin și la neoplatonism, pentru a demonstra rolul activ al lui Dumnezeu în fiecare aspect al lumii (n. 1638)

– 1789: S-a născut scriitorul mexican Manuel Eduardo de Gorostiza (m. 1851)

– 1825: S-a născut designerul britanic Charles Worth, stabilit la Paris în 1845; considerat „părintele” croitoriei de lux (haute couture) (m. 1895)

– 1869: A murit Charles Augustin Sainte-Beuve, critic literar, poet şi romancier francez (n. 1804)

– 1905: S-a născut regizorul francez de film Yves Allégret (m. 1987). NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1907

– 1905: A murit Sir Henry Irving (numele real: John Henry Brodribb), actor şi director de teatru britanic; primul om de teatru britanic înnobilat (1895) (n. 1838)

– 1909: S-a născut caricaturistul american Herbert Block (semna sub numele Herblock), care a lucrat peste 50 de ani la ziarul The Washington Post (m. 2001)

– 1911: S-a născut violoncelistul şi profesor francez André Navarra (m. 1988) – 110 ani

– 1921: S-a născut actorul şi şansonetistul francez Yves Montand (m. 1991) – 100 de ani

– 1925: S-a născut lady Margaret (Hilda) Thatcher, om politic britanic; lider al Partidului Conservator (1975-1990); prima femeie prim-ministru al Marii Britanii (1979-1990); supranumită şi „Doamna de Fier”, deoarece a remodelat ţara cu un liberalism economic intransigent şi i-a restabilit prestigiul internaţional (m. 2013)

– 1927: S-a născut saxofonistul american Lee Konitz, legendă a muzicii jazz şi ultimul supravieţuitor al grupului care a înregistrat în 1957 albumul „Birth of the Cool”, împreună cu trompetistul Miles Davis (m. 2020)

– 1934: S-a născut cântăreaţa de origine greacă Nana Mouskouri (nume real: Ioanna Mouschouri)

– 1941: S-a născut Paul (Frederic) Simon, muzician, cantautor, chitarist, producător şi filantrop american; a devenit celebru cu trupa „Simon & Garfunkel” începând cu anul 1965 – 80 de ani

– 1943: S-a născut Gernot Langes-Swarovski, om de afaceri austriac, supranumit „regele cristalelor”; sub conducerea sa a fost deschis primul magazin Swarovski din New York, în anii ’80, precum şi Muzeul lui André Heller, Swarovski Kristallwelten din Wattens; a primit diferite premii onorifice în Austria și a fost preşedintele Clubului de fotbal FC Swarovski Tirol şi fondatorul Companiei Aeriene Tyrolean Airways (m. 2021)

– 1944: S-a născut sociologul, demograful și profesorul cubanezo-american Alejandro Portes; opera sa este dedicată analizelor pe tema migraţiilor internaţionale, proceselor de urbanizare şi dezvoltare a Americii Latine şi sociologiei economice

– 1962: S-a născut Kelly Preston, actriţă americană și model (m. 2020)

– 1974: A murit Ed Sullivan (nume complet: Edward Vincent Sullivan), prezentator tv. și jurnalist sportiv american (n. 1901)

– 1985: A murit actriţa italiană Francesca Bertini, divă a cinematografului mut (n. 1892)

– 1987: A murit fizicianul american Walter Houser Brattain; împreună cu conaţionalii săi William Shockley şi John Bardeen, a făcut cercetări asupra conductorilor şi a inventat tranzistorii (1946); Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1956 (n. 1902)

– 1989: A murit Cesare Zavattini, cineast, jurnalist şi critic de film italian; a fost unul dintre teoreticienii neorealismului (n. 1902)

– 2003: A murit Bertram Neville Brockhouse, fizician canadian; Premiul Nobel pentru Fizică pe 1994, împreună cu fizicianul american Clifford Glenwood Shull, pentru dezvoltarea spectroscopiei cu neutroni (n. 1918)

– 2008: A murit actorul francez de film Guillaume Depardieu, fiul lui Gérard Depardieu; moartea a survenit în urma unei pneumonii severe, contractată, se pare, în România în timp ce filma pentru lungmetrajul ”Copilăria lui Icar” (n. 1971)

– 2012: A murit Gary Collins, actor şi prezentator de televiziune american (n. 1938)

– 2016: A murit Dario Fo, scriitor, scenograf, dramaturg, regizor, actor, şi pictor italian; celebru pentru tăioasele sale satire politice; Premiul Nobel pentru literatură pe 1997 (n. 1926) – 5 ani