Cel mai vechi depozit ecologic de deșeuri din țară, cel de la Vidra, este singurul care a mai primit autorizație de funcționare pentru a deservi locuitorii din Capitală și județul Ilfov.
Pornind de aici, războiul gunoaielor s-a mutat din parohia primarului sectorului 1, Clotilde Armand, în ograda mai mare a primarului general Nicușor Dan, care refuză majorarea tarifului de depozitare de la 24 euro/tonă la 48 euro/pe tonă, deși sentința judecătorească definitivă a unui proces demarat în 2008 și finalizat în 2020 îl obligă la asta. Decizia din pix a primarului a fost trecută și prin Consiliul Local.
Firește, cu toți ne dorim tarife cât mai mici la salubritate – doar că costurile pe care le presupune gestionarea unui depozit ecologic față de o groapă de gunoi neconformă atrage niște costuri suplimentare. Dar nu e numai asta. Depozitul de la Vidra funcționează din 2001, după o investiție de mai multe de milioane de euro a Eco Sud, compania care-l gestionează și azi – și de atunci a păstrat același tarif, de 24 euro/tonă deșeuri. Însă, în 2001, salariul mediu era undeva la 100 – 150 de dolari, iar un muncitor necalificat de la Vidra lua, prin forța lucrurilor, sub salariul mediu. Între timp, în România salariile s-au triplat sau cvadruplat – încât acum, la depozitul de la Vidra, un muncitor necalificat ia undeva între 2000 și 3000 de lei, în funcție de indicatorii de performanță. Iar diferența de la 100 de dolari de 400 trebuie să se vadă în prețul final al serviciului livrat – cu atât mai mult cu cât, peste tot în România, o dată cu creșterea nivelului de trai și alinierea prețurilor, serviciile au ajuns să coste de trei ori mai mult. Sunt calcule simple, de care Nicușor Dan, absolvent de matematică al unei prestigioase universități franceze, pare să nu fie interesat.
Pe lângă asta, Nicușor Dan recunoaște că, o dată cu închiderea celorlalte depozite, cel de la Vidra se va umple rapid, în trei ani, iar Bucureștiul nu are deocamdată un plan B.
De fapt, planul B există, Eco Sud a propus, în 2018, extinderea și modernizarea depozitului prin investiții de 30 milioane de euro, o investiție complexă și ambițioasă care ar transforma spațiul de la Vidra într-un Parc industrial de valorificare integrală a deșeurilor municipale solide și care ar extinde durata de viață a depozitului la încă 15 ani. Proiectul se bazează pe conceptul de economie circulară – realizat prin linii tehnologice de ultimă generație, care reduc degajarea gazelor cu efect de seră și introduc componentele biologice si tehnice ale deseurilor într-un ciclu material unde sunt desfacute, dezasamblate, reciclate și, ulterior, repuse în circuit industrial.
Și aici nu e vorba doar de metale sau elemente prețioase precum litiul din baterii. Profitând de apropierea depozitului de CET Sud, deșeurile solide cu potențial caloric ar urma să asigure combustibil pentru apa caldă și încălzirea bucureștenilor, în loc să fie arse pe șestache pe câmp și să sufoce orașul în fum cu potențial cancerigen.
Într-o a doua etapă, gazul metan rezultat în urma descompunerii deșeurilor menajere ar urma să fie captat și transformat în bio-diesel sau gaz lichefiat, folosit pentru propulsia autobuzelor. Gazul metan generează un efect de seră de 29 de ori mai mare decât dioxidul de carbon.
Nu mai vorbim de faptul că toată investiția ar crea 140 de locuri noi de muncă, multe adresate celor mai săraci dintre noi, care, datorită nivelului redus de școlarizare, nu-și găsesc loc pe piața muncii și atârnă pe asigurări sociale.
Acuma, poate că soarta celor defavorizați nu-l interesează pe Nicușor Dan, care țintește aplauzele galeriei cu venituri consistente și de aceea e tot timpul cu sintagma de smart city, oraș verde, în gură. Dar până și acolo una vorbește, alta mănâncă gura primarului general, uitând că galeria pe care o amețește cu piste de biciclete și transport verde e exasperată de fumul arderii clandestine a gunoaielor, de mirosurile degajate până curând de depozitele neconforme.
Vidra s-a aflat de la început în avangarda epocii, devansând cu ani buni dezvoltările ulterioare în materie de deșeuri. Realizat pe baza unui studiu al companiei japoneze JICA și pus în funcțiune în anul 2001 prin investițiile Eco Sud, depozitul de la Vidra părea în acel moment de sărăcie neagră pentru țară o investiție inutilă și de lux: era înzestrat cu celule de depozitare ecologice impermeabilizate, platforme de transfer, puțuri de biogaz, facle pentru temperaturi de peste 1000 de grade, stații moderne de epurare pe principiul osmozei inverse și o stație de sortare a deșeurilor. Însă, odată cu aderarea la UE, dotările ecologice ale spațiilor de depozitare precum cel de la Vidra au devenit normă pentru toată țara, fiind reglementate european prin „sistemul integrat de gestionare a deșeurilor”, iar sistemul barbar al îngropării deșeurilor direct în pământ a fost interzis, România fiind supusă unei proceduri de infringement, care a dus anul acesta la închiderea a 15 depozite neconforme.
Acum, Bruxelles-ul pune presiune ca depozitele ecologice să fie updatate, încât să se adecveze conceptului de economie circulară. Dar asta nu pare să-l intereseze pe Nicușor Dan. Pe el îl interesează doar aplauzele galeriei.
