20 de medici și asistenți medicali din Republica Moldova vor veni să ajute personalul din Spitalul modular de la Lețcani

20 de medici și asistenți medicali din Republica Moldova vor veni să ajute personalul din Spitalul modular de la Lețcani – a anunțat astăzi șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. El a precizat că au fost discuții și cu reprezentanții Colegiului Medicilor din România și urmează să se emită documentele temporare de practică medicală. Raed Arafat a mai spus că săptămâna viitoare urmează să ajungă în țară din Germania 12.700 de doze de anticorpi monoclonali folosiți în tratamentul COVID-19. De asemenea, Organizația Mondială a Sănătății va trimite 200 de concentratoare de oxigen în România, pentru pacienții COVID./lalexandrescu/schelaru

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 octombrie