Discuţii privind posibila intrare a Capitalei în carantină

Capitala, care a raportat ieri peste 3000 de cazuri noi de COVID, ar trebui să intre în carantină, spun specialiştii Institutului Naţional de Sănătate Publică. Propunerea ar urma să fie discutată astăzi în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. În Bucureşti, rata de incidenţă a infectărilor a depăşit 15 cazuri la mia de locuitori şi este de aproape 10 ori mai mare faţă de acum o lună. Cea mai gravă situaţie din ţară este în judeţul Ilfov, unde sunt peste 16 cazuri la mia de locuitori. În oraşul Bragadiru, de exemplu, acest indicator a depăşit chiar şi nivelul de 20 la mie./dpop/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 octombrie