Agenda globală – Realizator: Pavel Ionescu – Președintele Klaus Iohannis i-a telefonat astăzi premierul ungar, Viktor Orbán, căruia i-a mulțumit pentru ajutorul oferit de autoritățile ungare pacienților români, gest calificat drept adevărată solidaritate europeană în aceste momente dificile ale pandemiei de COVID-19. Potrivit comunicatului de la Cotroceni, președintele Iohannis a apreciat în mod deosebit realizarea rapidă a transferului unor bolnavi de COVID-19, aflați în stare critică, pentru tratament în spitalele din Ungaria, la Szeged și la Debrecen. Opt pacienți critici au fost preluați ieri de clinici din Ungaria, iar alți 12 urmau să fie transferaţi astăzi./denisse
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 octombrie)