Poliția britanică a declarat asasinarea deputatului conservator David Amess un incident terorist

Poliția britanică a declarat asasinarea deputatului conservator David Amess un incident terorist. Deputatul a fost înjunghiat mortal de un britanic de origine somaleză în timpul unei întâlniri cu alegătorii. Premierul Boris Johnson și politicieni de la toate partidele au condamnat atacul, după cum transmite corespondenta noastră Aura Neag.
Reporter: În tradiția legislativului de la Londra, parlamentarii își petrec sfârșitul de săptămână în mijlocul celor care i-au ales. David Amess se afla la o astfel de întâlnire, găzduită într-o biserică, în momentul în care a fost înjunghiat de mai multe ori. David Amess a fost unul din cei mai longevivi parlamentari britanici, fiind reales în mandate succesive vreme de aproape 40 de ani. Un catolic practicant, domnul Amess a fost tatăl a cinci copiii. El nu a deținut niciodată o funcție de ministru, însă a fost un militant activ în favoarea unor cauze nobile. Premierul Boris Johnson a declarat că este șocat de această crimă.
Boris Johnson: Motivul pentru care oamenii sunt atât de șocați și întristați este în primul rând pentru că a fost unul din cei mai gentili și mai cumsecade oameni din viața politică. Apoi, a avut un istoric sclipitor în a ajuta la adoptarea unor legi pentru cei mai vulnerabili, pentru femeile care suferă de endometrioză sau legi care să pedepsească cruzimea față de animale.
Reporter: Este pentru a doua oară în ultimii cinci ani când un parlamentar britanic este înjunghiat mortal în timpul unei întâlniri cu alegătorii din propria circumscripție electorală./eradu/avladucu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 16 octombrie