Aşa cum am scris ieri, Curtea Constituţională din Polonia a decis, recent, că unele prevederi din Tratatul de Bază al Uniunii Europene sunt incompatibile cu legea fundamentală poloneză. Mai mult decât atât, în opinia majorităţii judecătorilor constituţionali, hotărârile Curţii Europene de Justiţie (CJUE) nu au prioritate faţă de deciziile instanţelor din Polonia pentru că, în caz contrar, suveranitatea ţării ar fi încălcată.
După apariţia acestei ştiri, o serie de oficiali europeni au criticat dur guvernul polonez. Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a declarat, miercuri, că, deşi cercetarea comisiei încă nu s-a încheiat, o analiză prealabilă a descoperit probleme grave în legătura cu decizia poloneză. O asemenea reacţie era previzibilă, dacă ne gândim la cele două principii ale integrării europene şi anume: superioritatea dreptului comunitar faţă de legislaţia naţională, precum şi prioritatea deciziilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. În declaraţia citată, Ursula von der Leyen a avertizat cu sancţiuni concrete, spunând că CE va putea să solicite ca CJUE să aplice o amendă mai mare Poloniei, decât sancțiunile de până acum.
Prim.ministrul olandez, Mark Rutte, se pregăteşte să înainteze o propunere Comisiei Europene, potrivit căreia Polonia să nu primească nici măcar un eurocent, din fondul de reconstrucţie şi rezilienţă, până când nu se clarifică deciziile căror instanţe (cele europene sau cele naţionale) au prioritate – a transmis Bloomberg.
Problema juridică
Tratatul UE operează, de prea multe ori, cu concepte politice, principii şi valori, fără să le codifice. Mai grav este că aceste principii deseori sunt contradictorii. De exemplu, art. 280 prevede că „Hotărârile Curții de Justiție a Uniunii Europene au forță executorie în condițiile stabilite la articolul 299”. Articolul 299, însă, se referă doar la executarea creanţelor Băncii Centrale Europene, dar niciun articol nu reglementează raportul dintre legislaţia naţională şi cea comunitară, în sensul de a arăta care au prioritate dintre cele două.
Astfel, în mai 2020 şi Curtea Constituţională din Germania a adoptat o decizie similară cu cea poloneză (este adevărat că nu cu valoare generală, doar referitor la cazul emisiei de obligaţiuni a Băncii Centrale Europene care – în opinia curţii – nu a respectat reglementările germane privind proporţionalitatea şi subsidiaritatea).
Având acest vid legislativ în ceea ce priveşte reglementarea nivelului până la care statele membre cedează parte a suveranităţii lor Uniunii Europene, statele membre pot interpreta legislaţia europeană ca o încălcare a suveranităţii lor.
Problema politică
În mai multe state europene – în primul rând în Polonia şi Ungaria – au apărut regimuri autocrate, care au nesocotit separaţia puterilor în stat, au încălcat libertatea presei, nu respectă drepturile omului, au creat oligarhi, care deţin monopolul asupra economiei, corupţia s-a generalizat în viaţa politică şi economică etc. În Polonia, de exemplu, partidul de guvernământ Justiţie şi Dreptate (PiS) a demolat constant, în ultimii ani, independenţa justiţiei: judecătorii incomozi pentru putere au fost obligaţi să se pensioneze, au completat structura Consiliului Superior al Magistraturii cu oameni numiţi politic şi au creat o comisie disciplinară pentru judecători, în care au fost numiţi numai oameni apropiaţi PiS. Această comisie poate adopta sancţiuni severe împotriva judecătorilor, dacă li se pare că unele decizii ale acestora nu au fost corespunzătoare. CJUE de la Luxemburg a dat o sentinţă prin care a desfiinţat comisia disciplinară, însă Polonia nu a respectat această decizie (preferă să plătească amendă), iar Curtea Constituţională a statuat că hotărârea CJUE încalcă Constituţia Poloniei. Această decizie s-a referit, atunci, doar la cazul concret, însă acum a fost întărit ca un principiu general.
UE are, însă, prea puţine mijloace pentru a obliga statele membre care încalcă legislaţia comună (nu mai vorbind despre principii şi valori) să sancţioneze derapajele şi să readucă funcţionarea statului la standardele UE. Procedurile de infringement nu sunt eficiente, pentru că sunt greoaie şi, chiar dacă s-ar solda cu sancţiuni, acestea nu pot fi decât amenzi, iar plata acestora nu au o forţă coercitivă. Mai departe, există posibilitatea aplicării articolului 7 din Tratatul UE (această reglementează retragerea dreptului de vot a unei ţări membru, care practic echivalează cu excluderea), dar procedură declanşată încă în decembrie 2017 împotriva Poloniei stă pe loc pentru că, pentru adoptare, ar fi nevoie de unanimitate, însă Ungaria a declarat că nu va vota iniţiativa. Un mijloc mult mai eficient este în mâna CE, aplicarea clauzei adoptată anul trecut, în decembrie, odată cu votarea bugetului multianual şi a fondului de reconstrucţie şi rezilienţă, potrivit căreia se condiţionează finanţările europene de respectarea principiilor statului de drept. Această clauză a fost atacată la CJUE de către Polonia şi Ungaria şi – potrivit Deutsche Welle – judecătorii au început, în aceste zile, dezbaterea cauzei. După toate probabilităţile, contestaţia celor două ţări va fi respinsă. Problema cu acest mijloc este una teoretică şi anume vrea să sancţioneze o problemă politică prin mijloace juridice.
Deocamdată, UE nu a găsit soluţii politice pentru aceste cazuri. Una dintre acestea ar fi modificarea Tratatului UE în sensul clarificării competenţelor şi totodată extinderea puterii Bruxelles-ului asupra ţărilor membre, un fel de federalizare a UE. Acest lucru este însă foarte greu de obţinut, pentru că ar necesita consensul tuturor ţărilor membre, ceea ce, în actuale condiţii, nu se poate obţine. A doua posibilitate, despre care s-a vorbit mai de mult este crearea aşa numitei Europa cu două viteze. Acesta ar însemna că ţările din zona euro (sau alese după alte criterii) ar beneficia de un tratament preferenţial, iar celelalte ar putea să împartă ceea ce rămâne din clubul select al celor dintâi.
Székely Ervin, RADOR
