A fost una dintre ultimele nebunii ale lui Mel Brooks, după care au urmat „Spaceballs”, „What a Dog’s Life!”, „Robin Hood – Bărbaţi în izmene” și „Dracula, un mort iubăreţ”. Nu suntem în zona capodoperelor precum Frankenstein Jr., însă ne aflăm încă în lumea minunată și excentrică a lui Mel, adică divertisment garantat. Filmul „Istoria lumii” (1981), pe care criticii nu l-au primit cu brațele deschise, dar care este îndrăgit de fanii autorului, va deveni un serial. Proiectul îi aparţine lui Mel Brooks, în vârstă acum de 95 de ani, care va fi autor și co-producător, primul ciak fiind programat la începutul anului 2022.
Filmul a fost lansat la începutul anilor optzeci, în perioada în care erau la modă seriale precum „Dynasty” și „Falcon Crest”, dar Brooks, fără să știe, a realizat o peliculă care avea deja potențialul serialității: șase episoade (în distribuție îi găsim pe același Brooks, Dom DeLouise, Madeline Kahn, regizorul Barry Levinson în rolul unui vânzător de coloane, Paul Mazurski, un ofițer roman) în care este povestită istoria lumii identificând cât mai multe momente – potrivit autorului – cardinale: preistoria, Biblia, Roma antică, Inchiziția spaniolă și Revoluția franceză, toate revizuite sub formă de parodie. O istorie nebună a lumii, care este de fapt și o istorie nebună a cinematografiei, deoarece Brooks jonglează cu toate genurile pe care Hollywood și-a construit succesul.
Şi iată preistoria, cu un grup de hominizi care încearcă cu încrâncenare să stea drepţi, imagini care îl citează pe Kubrick și 2001: Odiseea spațială cu voce narativă, în versiunea originală, a lui Orson Welles. În episodul dedicat Bibliei „victima” este pelicula „Cele Zece Porunci” a lui Cecil B. DeMille, numai că aici tăblițele primite de la Dumnezeu cad pe pământ și din cele cincisprezece porunci, rămân doar zece, cele pe care le știm cu toții. În episodul despre Roma antică, Mel Brooks este un filozof ticălos, Comicus, angajat de Nero să facă stand-up comedy şi care este constrâns să fugă după un spectacol mult prea puţin corect politic vizavi de guvern. Va ajunge în Palestina lucrând ca ospătar într-un restaurant unde îi va servi ultima cină lui Isus și apostolilor, în timp ce Leonardo Da Vinci pictează scena inserându-l, evident, în capodoperă.
Pasiunea pentru muzical – omniprezentă în film – se dezlănțuie în episodul privind Inchiziția cu Torquemada (Brooks) care cântă într-o abație plină cu prizonieri, acompaniat de balerini călugări și de coregrafia unui grup de călugărițe care realizează un număr de înot sincronizat în stilul lui Esther Williams. În final, Revoluția Franceză, unde Brooks este atât Ludovic al XVI-lea, cât și garçonul Pipí, un servitor care aleargă cu o găleată plină, un fel de toaletă portabilă pentru membrii Curţii și care va îl va înlocui pe rege, permițându-i să scape la izbucnirea revoluției. Un sclav etiopian, care a ajuns în Franța din Roma antică (adică din episodul precedent al filmului) îl va salva de la ghilotină doar graţie, aşa cum spune el, „magiei cinematografiei”.//cpaunel/ddaniela
https://www.repubblica.it
