A început procesul penal al lui Matteo Salvini, președintele  partidului Liga Nordului

 

Sâmbătă, a început în oraşul Palermo din Sicilia procesul lui Matteo Salvini, preşedintele partidului Liga Nordului, acuzat de neglijență în serviciu și răpire de oameni, pe perioada în care acesta era ministru de interne – a scris, azi, cotidianul italian La Repubblica. La proces a fost citat în calitate de martor şi actorul american Richard Gere.

Salvini este acuzat că, în vara anului 2019, în calitatea sa de ministru de interne, timp de aproape trei săptămâni, nu a permis acostarea în Sicilia a unui vapor spaniol pe bordul căruia se aflau 147 de refugiaţi, care au fost salvaţi în apropierea coastelor din Libia. Salvini este acuzat de neglijenţă în serviciu şi răpirea de oameni. Fostul demnitar este cunoscut ca un politician populist, care şi-a bazat cariera sa în mare parte pe antiimigraţionism. A fost membru în coaliţia guvernamentală Mişcarea 5 Stele – Liga Nordului şi a îndeplinit funcţia de viceprim-ministru şi ministru de interne în perioada martie 2018 – august 2019. Aşa cum am scris, Salvini de multe ori a împiedicat acostarea vaselor pe bordul cărora erau şi imigranţi. A solicitat – fără succes – de la Uniunea Europeană să atenueze presiunea migraţionistă asupra Italiei.

În procesul în cauză, vaporul spaniol Open Arms a fost obligat să aştepte 20 de zile până când a primit permisiunea să acosteze în Lampedusa. În acest timp, mai mulţi refugiaţi disperaţi s-au aruncat în apă. Din cauza problemelor umanitare şi sanitare, situaţia era foarte gravă şi tensionată pe vas, mai mulţi imigranţi au trebuit să fie scoși pe mal, ca să le fie salvată viaţa.

Oscar Camps, căpitanul vasului Open Arms, a declarat că aşteaptă de la justiţie să primească o decizie dreaptă pentru suferinţele inutile la care au fost supuşi oamenii de pe bord, timp de 20 de zile.

La proces a fost citat în calitate de martor şi actorul american Richard Gere, cel care în timpul crizei a făcut un apel pentru a permite acostarea în siguranţă a Open Arms. Vor mai fi audiaţi fostul prim-ministru Giuseppe Conte, ministru de interne în funcţie, Luciana Lamorgese, ministru de interne Luigi Di Maio şi fostul premier maltez Joseph Muscat – a decis, sâmbătă, tribunalul. În prima zi a procesului, judecătorii s-au ocupat mai mult cu chestiuni procedurale. Procesul va continua în 17 decembrie. Dacă va fi găsit vinovat, Salvini ar putea să primească o pedeapsă cu închisoare de până la 15 ani.

Székely Ervin, RADOR