Oameni de știință din cadrul Organizației Națiunilor Unite au avertizat că nivelul emisiilor de gaze cu efect de seră a crescut anul trecut, ajungând la un nou nivel-record. Potrivit cercetătorilor, creșterea nivelului poluării a crescut în pofida încetinirii economiei globale pe fondul pandemiei de coronavirus. Emisiile de gaze cu efect de seră de anul trecut au scăzut cu 5,5 procente, însă problema generată de dioxidul de carbon este că persistă în atmosferă timp de mai multe sute de ani și se acumulează în mod progresiv. Deoarece cantitatea de dioxid de carbon emisă este preluată de copaci, plante și oceane, dacă se produce un dezechilibru între acești factori de mediu, cantitatea de dioxid din atmosferă poate crește chiar dacă nu facem nimic, așa că acesta a fost fenomenul înregistrat anul trecut. Concentrația a crescut, emisiile de gaze au scăzut, iar cantitatea mare de dioxid de carbon continuă să afecteze negativ clima, trsansmite corespondentul BBC./cstoica/denisse
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 25 octombrie)