Cu exact un secol în urmă, se năştea la Castelul Foişor aflat pe Domeniul Regal de la Sinaia Mihai, fiul principelui moştenitor Carol şi al principesei Elena. Venirea sa pe lume a fost dificilă, aşa cum dificilă avea să-i fie cel puţin prima parte a vieţii. Devenit rege în 1927, copilul a fost detronat trei ani mai târziu de tatăl său care i-a dat atunci, prin decret, titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. Mihai a devenit din nou rege în 1940, într-o ţară ciuntită, cu teritorii pe care regele Carol al II-lea le pierduse în favoarea vecinilor. Domnia lui Mihai I avea să fie însă din nou de scurtă durată, întrucât comuniştii instalaţi la putere cu ajutor sovietic aveau să-l silească în 1947 să abdice, ameninţându-l. Exilat în Occident, a continuat să pledeze prin relaţii personale în favoarea ţării sale. „Pentru mine, România este ţara mea şi menirea mea este să fac tot ce pot pentru ea”, avea să spună în 2008, într-un interviu oferit realizatorului Mariana Conovici, pentru Arhiva de istorie orală. Aceeaşi arhivă a adunat în 25 de ani mărturii ale celor care l-au cunoscut cu diverse prilejuri pe „cel mai iubit” dintre regii României. Iată câteva dintre ele.
Audio: Regele Mihai invitat de istoricul Vlad Georgescu, directorul Departamentului românesc al postului de radio Europa Liberă, la microfonul emisiunii ,,Oameni, idei, atitudini’’ realizată la sfârşitul anilor ‘80.
Voievodul de Alba Iulia, cu colegii
Sergiu Brânduş, medic, fost elev la Liceul Dimitrie Cantemir aflat sub patronajul voievodului Mihai
„Eu l-am cunoscut pe Marele Voievod [de Alba Iulia] Mihai sub aspectul unui adevărat coleg. Avea o atitudine deosebit de colegială, de prevenitoare, de înţelegătoare, deşi de fapt nu pot să spun că nu avea şi atitudini de copil. De exemplu, îmi aduc aminte că la una din aniversările din sala de gimnastică de la Liceul Cantemir elevii i-au oferit o arbaletă de lemn, un fel de arc. Şi el s-a bucurat atât de mult, parcă i s-ar fi dat cadou un automobil!”
Ion Pascu din Sinaia
„[Principele] Mihai este [înregistrat la primăria din Sinaia] pe foaia de naştere, iar pe dosul ei sunt eu! Eu sunt mai mic decât Mihai cu patru zile. […] Şi am fost şi coleg cu el, a învăṭat la şcoala primară [mixtă] de aicea, Şcoala <Carmen Sylva> – că şi acum îi spune tot la fel. Îl aducea aghiotantul lui, îl aducea la şcoală. Şi a făcut cursuri şi era cât pe aci să mănânce şi bătaie, că şi-a ales ca tovarăş pe o fată, italiancă, cu părinṭii originari din Italia – de altfel, ea a şi plecat – şi noi eram geloşi [pe ea]. Şi… [asta a fost] un an şi pe urmă s-a înfiinṭat colegiul ăla al lui, [Şcoala Palatină] el a avut o clasă a lui formată din diverşi, din toate clasele [sociale], de la ṭăran şi până la prim-ministru, copii bineînṭeles cu un nivel intelectual ridicat, au format clasa aia. Dar până atunci a făcut la noi, la Şcoala primară din Sinaia.”
Iubea Sinaia şi Săvârşin
Dan Lucinescu, fizician, fost elev la Colegiului Militar Naţional din Cernăuţi
„Era foarte simpatizat, nu ştiu dacă vreun rege a fost atât de simpatizat şi atât de iubit cum a fost el, […] era un tip foarte-foarte popular. Pasiunea lui extraordinară era maşina. […] Venea de la Peleş şi venea în maşină decapotabilă cu un câine şi venea şi-l vedeai. Ştiu pe o doamnă care, entuziasmată, tânără, a strâns repede un buchet de flori şi l-a aruncat în maşină. El a tresărit, a crezut că e o bombă sau ceva şi după aceea a făcut [semn] din mână. Ceea ce am văzut noi [mai târziu] sau generaţiile care au urmat, că trebuie să apară 10 maşini înainte de a veni liderii comunişti, aşa ceva nu exista!.. Regele se plimba liber, venea la teatru, venea pe Calea Victoriei…”
Roxandra Georgeta Maniu, economist, urmaşă a fondatorului fabricii de bere Oppler
„Atunci când am aflat de alungarea regelui mi-am dat seama că este un moment de ruptură totală în istoria ţării noastre. Copilărisem alături de el în Sinaia, diferenţa de ani este numai de 6 ani, Casa Oppler se afla în faţa drumului care cobora de la Peleş, regele Mihai, adolescent, cobora cu maşina roşie decapotabilă, lua benzină de la o unitate care era în faţa casei noastre şi de multe ori îmi făcea cu mâna şi chiar se oprea la poarta casei şi întreba ce mai fac. Astea erau relaţii foarte omeneşti şi foarte apropiate… Plecarea [sa] tragică a fost cu atât mai [grea] cu cât şi el iubea foarte mult acestă Sinaia în care copilărise, în care avea amintiri frumoase, în care încercase mai multe maşini în pasiunea lui pentru acest mijloc de transport sau de recreere.”
Costel Ceacu, profesor
„La Săvârşin l-am găsit pe rege de două ori, acolo, că regele părăsea Bucureştiul şi se refugia ori la Sinaia, ori spre Săvârşin, că ăla era castelul lui. Vedeţi dumneavoastră, am stat şi cu regele şi cu regina, am stat de două ori la masă atunci. […] I-am adus aminte regelui de sădirea pomilor [împreună], totdeauna pe la sfârşitul lui martie-aprilie; la liceu ne luau profesorii şi ne duceau la Pasărea [la sădit pomi], acolo venea şi regele… Şi-a adus aminte cu atâta plăcere [de acest episod]!”
Era iubit de toată lumea
Maria Ţeţu, avocat
„Regele avea o trecere nemaipomenită! Regele era al generaţiei noastre, […] era foarte iubit de toată lumea, pentru că era foarte <popular>, cum se spune. Stătea de vorbă cu tine, la Sinaia dacă te întâlneai cu el şi te opreai şi o vorbă dacă-i spuneai, <Majestate…> sau <Sire…>, îţi dădea mâna şi era foarte [apropiat]…”
Eugenia Zaharia, arheolog
„Regele era de vârsta noastră, de generaţia noastră, şi întâmplarea a făcut ca mulţi dintre profesorii noştri să-i fie şi lui profesor. […] Preţuirea pe care o aveam noi, tinerii, atunci pentru rege era întâi datorită vârstei – eram de-o generaţie -, apoi de la profesorii pe care-i aveam noi şi care în acelaşi timp ţineau şi lecţii în faţa regelui.”
Nistor Chioreanu, avocat
„Întâmplarea a făcut ca în zilele acelea, în septembrie şi octombrie 1940, să stau de vorbă cu regele Mihai şi pot să afirm cu mâna pe piept că era un bărbat frumos şi mult mai matur decât cei 18 ani pe care îi avea.”
Un pasionat automobilist şi pilot
Nicolae Munteanu, mecanic auto la Palatul Regal
„În atelier ştiu că venea şi Marele Voievod, era Mare Voievod atunci, tatăl lui era rege atunci, Carol al II –lea. Marele Voievod băga maşinile – că era mare automobilist – băga maşinile la reparat şi se interesa întotdeauna [de ele]… […]
Aveam două autobuze americane, Dodge, cu care plecam cu elevii de la liceu – că el a avut liceu făcut acolo, la Palat [Şcoala Palatină] – plecam şi vedeam toate locurile istorice, cu profesori de istorie, de geografie, se numea <lecţie de sinteză>. Şi acolo aveam corturi, dormeam în corturi, cu pază. Şi m-a luat ca mecanic la autobuzele astea. Şi a văzut că sunt priceput, talentat, adică mi-a plăcut meseria şi mi-a spus să rămân în continuare la palat. Am lucrat tot timpul ca mecanic numai pentru maşinile lui, ale Marelui Voievod. Pleca la Sinaia, mă lua la Sinaia. Oriunde pleca, dacă mergea cu maşini mai multe, mă lua. Şi când era cazul să plece pentru timp mai scurt mă lua ca escortă, la Siguranţă, că avea maşini de siguranţă după dânsul.”
Traian Udrischi, pilot la LARES
„Am avut doi elevi în viaṭa mea care au fost [mai presus de alṭii], extraordinar!… Al doilea a fost regele. Regele avea calităţi sportive extraordinare, l-am lăsat să zboare singur, în mai puţin de trei ore de instrucţie – cred că două ore cincizeci, cam aşa ceva… A zburat foarte frumos, pe urmă l-am instruit serios pentru asta. ”
Când a plecat regele din ţară…
Şerban Rădulescu Zoner, istoric
„Şi chiar când noi [studenţii] ne pregăteam de Revelion, am aflat de abdicarea regelui. […] Regele Mihai s-a bucurat de o deosebită simpatie – şi, poate aş spune, şi mai mult de atât – din partea tineretului, pentru că el însuşi era foarte tânăr, între altele. Era şi tânăr, era şi frumos, de aia şi fetele îl plăceau foarte mult. Eram pur şi simplu disperaţi şi mulţi dintre studenţi, atunci, în mod ostentativ, ne-am pus doliu pe unul dintre reverele hainei.”
Pop Irina, ţărancă din Săpânţa, Maramureş
„[În decembrie 1947] am auzit la radio, am ştiut că regele e dus atunci… Când a ieşit regele din ţară a zis socru-meu că <e gata ţara>! Ştiu că a fost [pe urmă] odată Maniu aici, la biserică – eu nu ştiu câţi ani aveam. Era o piatră acolo, s-a suit acolo pe piatră şi a zis: <Fraţi români, ne-am pierdut ţara!> – eu l-am auzit.”
Exilul
Richard Grabovski, preot în California
În ianuarie ’48 noi eram în Austria când a venit regele şi l-am aşteptat cu flori în gară şi i-am cântat Trăiască regele!… Şi am stat de vorbă cu generalul Petre Lazăr care era aghiotant regal şi pe urmă am ţinut corespondenţă eu, personal. Pentru că eu am fost militar, nu uitaţi, noi am trăit în Armata Regală Română, cu mare respect şi dragoste pentru suveran! […] Am păstrat legătura de-a lungul anilor. În 1980 am fost la Versailles şi am vizitat pe Majestatea Sa şi am stat de vorbă şi am schimbat fotografii şi am vorbit despre vremurile când eram la Liceul Militar.
L-am întâlnit ulterior, când am făcut primul drum cu ajutoare în România, în 1990, în februarie. I-am dat un telefon din aeroport că plec în ţară şi că duceam 200 de tone de medicamente şi alte ajutoare medicale şi să-mi spună dacă are pe cineva cu care să iau legătura, ca atunci când mă întorc să-i spun. Am slujit împreună când a sosit regele la New-York în ’92, am slujit în Toronto şi – culmea, cum le potriveşte Dumnezeu – eram în România în ’92, de Paşti, să distribui nişte ajutoare când Vodă era în ţară. Şi am fost chemat la telefon, să mă duc la Curtea de Argeş pentru că a doua zi de Paşti, la Curtea de Argeş a fost liturghie şi am facut un parastas la mormintele familiei regale şi am şezut la masă cu Vodă, cu regina, cu fiica lor din Anglia şi cu prinţul, puştiul, Nicolae… Şi vorbeam şi mai glumeam şi spunea Majestatea Sa: <Ei, ce zici? Te întorci în România?> Şi am zis: <Dacă vă întoarceţi Majestatea Voastră, mă întorc şi eu. Dar cu o condiţie: să mă numiţi capelanul Palatului Regal…>”
Dinu Zamfirescu, fost deţinut politic, exilat în Franţa, devenit ziarist la postul de radio BBC
,,Am luat trenul de la Paris, am ajuns la Versoix, l-am cunoscut atunci pe rege, am avut o discuţie cu el în legătură cu o reactivare a lui în exil. Şi el era destul de sceptic, spunându-mi: <Domnule, dar ce să fac? De ce să patronez nişte certuri?> [Zic:] <Da, dar oamenii se vor jena de Majestatea Voastră… De asta fac acest apel, că le impuneţi. Şi pe urmă, să fiţi foarte conştient că pentru noi regimul din ţară este ilegitim şi reprezentaţi o legitimitate, reprezentaţi legitimitatea… Deci, noi trebuie să ne legăm de Majestatea Voastră ca înecatul de un pai, pentru a reprezenta această legitimitate românească!” […] Pe urmă, el era foarte cătrănit pe occidentali care nu interveneau în niciun fel pentru a uşura situaţia din România şi a încerca o contrare a lui Ceauşescu. Ceauşescu era încă văzut ca un fel de disident al sovieticilor. […]
A fost luată o iniţiativă de creare a unui Consiliu Naţional Român – a existat cândva un Comitet Naţional Român care fusese susţinut de americani – şi s-au pus bazele unui nou Comitet Naţional Român, bazat pe fostele partide.”
Regele-simbol în România comunistă
Victor Răducan, fost deţinut politic, unul dintre fondatorii organizaţiei anticomuniste „Regele Mihai I” (1947-1948)
„Noi ne mai întâlneam, prietenii care eram de la început, iniţiatorii, însă nu mai aveam tangenţă cu toţi, adică toată lumea era speriată, era… mă rog, începuse această teamă de existenţă… […] Nucleul acesta de oameni am hotărât să mergem în continuare în ilegalitate. Cum? Am făcut un proiect de manifest: jumătate de filă, nu mare, cu emblema Majestăţii Sale Regele Mihai I: <Apel către români>. […] Susţineam… că monarhia este factor determinant, emblema sau sprijinul moral sau sufletul neamului românesc… Toate acestea, scrise pe o jumătate de pagină de hârtie. Şi finalul era: <Asociaţia Regele Mihai I, Dumnezeu să ne ajute! Veniţi alături de noi! Organizaţia Regelui Mihai>… Aşa am început.”
