Ministrul bulgar al sănătăţii, dr. Stoicio Kaţarov, a avertizat că este posibil un lockdown naţional, din cauza creşterii numărului de persoane infectate cu virusul SARS-CoV-2 şi nerespectării măsurilor în vigoare.
„Conform planului naţional ar trebui să fim în lockdown acum. Momentan, practic, ne aflăm în lockdown, cu excepţia faptului că le permitem persoanelor care au certificat verde sau pot organiza un mediu sigur să nu fie izolate. Dacă aceste măsuri nu funcţionează, dacă noi, ca popor, nu dăm dovadă de solidaritate şi empatie faţă de ceea ce se întâmplă, ne rămâne o singură opţiune – încetarea completă a activităţii economice şi vieţii publice”, a subliniat Kaţarov.
Potrivit ministrului, acest scenariu este cel mai puţin dezirabil, dar dacă va fi necesar, se va ajunge la aplicarea acestei măsuri.
„Se monitorizează întreaga situaţie, se urmăreşte evoluţia îmbolnăvirilor, sunt mulţi indicatori pe care îi monitorizăm constant. Ne străduim şi facem tot posibilul pentru a evita lockdown-ul în ţară, dar nu depinde doar de noi, depinde de întreaga populaţie”, a explicat ministrul bulgar al sănătăţii./ddaniela/ilapadat
(www.bnr.bg – 27 octombrie)