București, 28 octombrie
- 30 de seniori invitați ca voluntari pentru a dezvolta abilități și obiceiuri sănătoase, cât și pentru a oferi pregătire școlară și vocațională copiilor
- 200 de copii beneficiari ai activităților intergeneraționale pe teme de nutriție, igienă, sport și relații, în cadrul a 5 centre sociale
- Informații și înscrieri la numărul gratuit 0800.460.001 sau pe website-ul www.intergenerational.ro
Seniorii care vor să joace un rol în comunitate și să își valorifice experiența și cunoștințele în sprijinul copiilor din medii defavorizate sunt invitați să se alăture centrelor care organizează Cluburile Generații pentru viață sănătoasă. Acestea sunt destinate copiilor din comunitate, care au nevoie de îndrumare și sprijin pentru o viață echilibrată din punct de vedere fizic și relațional, de ajutor la teme sau în dezvoltarea talentelor personale, dar și de încurajare și modele umane care sa îi inspire.
Perioada pandemiei a crescut presiunea asupra familiilor defavorizate, adâncind inegalitățile sociale, agravând abandonul școlar și reducând șansa la o educație continuă și la o viață echilibrată în rândul copiilor. În susținerea acestora, centrele de zi ale comunităților își propun să compenseze în diverse moduri nevoile neîmplinite și contribuie la formarea lor prin activități educative non-formale. Este și cazul centrelor sociale din Arad, București, Buzias, Mărculești și Turnu Magurele, care continuă să funcționeze permanent în timpul pandemiei, ca centre tip școală după școală în sprijinul copiilor din comunitate:
- Asociația Oaza din loc. Arad
- Centrul Comunitar Generații din București
- Asociația Stern der Hoffnung din loc. Buziaș, jud. Timiș
- Asociația Sămărineni în Comunitate din loc. Mărculești, jud. Ialomița
- Asociația pentru dezvoltare comunitara Florian Cristescu din Turnu Măgurele, jud. Teleorman
Un număr de 30 de seniori sunt chemați să se implice în activități teoretice sau practice cu tematica vieții sănătoase, dar și în sprijinul temelor școlare sau a dezvoltării vocaționale a copiilor, având astfel oportunitatea de a-și valorifica experiența sau pasiunile. Cluburile Generații vor fi organizate sub îndrumarea Fundației Regale Margareta a României, în baza unei metodologii menite să creeze legături funcționale și benefice între copiii defavorizați și vârstnicii valoroși din comunitate. In condițiile carantinei sanitare, aceste activități vor fi desfășurate cu respectarea normelor igienico-sanitare recomandate de autorități, ori vor fi transferate în aer liber sau online.
Cluburile Generații pentru viață sănătoasă reprezintă o colecție de sesiuni tematice legate de nutriție, igienă, sport sau relații sociale, propuse și organizate de seniori voluntari în perioada octombrie 2021 – martie 2022. Desfășurate la nivelul celor 5 comunități, cluburile au ca scop creșterea calității vieții și a șanselor la o evoluție din punct de vedere fizic și relațional pentru 200 de copii defavorizați, prin dezvoltarea de abilități și obiceiuri pentru o viață sănătoasă și consolidarea acestora, dotând copiii cu produse igienice și sanitare.
Educația, îndrumarea, sprijinul practic și modelele pozitive se dovedesc de un real ajutor pentru ca acei copii ce se confruntă cu situații dificile de viață să evolueze, să renunțe la obiceiuri nocive ori modele disfunctionale, pe care adeseori le perpetueaza spre dezavantajul lor. Seniorii pot contribui pentru a le transmite principii legate de echilibrul fizic – prin alimentație, sport, igienă, vestimentație, ori pentru a le crea abilități emoționale adaptative – încredere și respect față de sine sau de ceilalți, combaterea adicțiilor, a devianței sau a altor tuburări comportamentale, care pot duce la marginalizare sau excludere socială ori școlară. De asemenea, interacțiunile intergeneraționale au potențialul de a optimiza empatia, cooperarea, disciplina, comunicarea cu alte generații, aducând astfel o nouă perspectivă aupra relațiilor copiilor din medii defavorizate. Mentorii seniori implicați în Cluburile Generații au posibilitatea de a susține activitatea centrelor pe parcursul unei perioade îndelungate, și după finalizarea proiectului, pentru a aprofunda și a consolida tematica abordată.
Cluburile Generații pentru viață sănătoasă creează pentru copiii participanți premisele unei evoluții pozitive la nivel școlar, dar și la nivel personal, determinând schimbări importante la nivel de atitudine și comportament, în prezent, cât și în viitor. La nivelul comunității, colaborarea dintre generații aduce beneficii pentru copii, seniori și centrele sociale, constuiește resurse sustenabile pentru comunitate și reprezintă un model replicabil pentru orice altă comunitate.
Seniorii care doresc să facă parte din proiect se pot adresa pentru informații și înscrieri la numărul gratuit 0800.460.001 sau pe website-ul www.intergenerational.ro
Proiectul Cluburile Generații pentru viață sănătoasă este derulat de Fundația Regală Margareta a României în 5 comunități și finanțat prin programul „În Stare de Bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.
*****
Despre Fundația Regală Margareta a României
Fundația Regală Margareta a României este una din organizațiile neguvernamentale de elită din România, care contribuie la dezvoltarea societății civile prin programe sociale și educaționale. Cu o activitate de peste 31 de ani, Fundația sprijină copii, tineri și vârstnici prin intervenții durabile, bazate pe schimbul de experiență și valori între generații. Mai multe detalii despre programele Fundaţiei sunt disponibile pe www.frmr.ro
Despre Programul În stare de bine
Programul În stare de bine este un program de finanțare ce oferă anual granturi nerambursabile în valoare totală de 1 milion de euro organizațiilor neguvernamentale din România. Programul este susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile. Obiectivul programului este creșterea calității vieții locuitorilor din comunitățile rurale și urbane, prin sprijinirea inițiativelor care au un impact pozitiv în domeniile cultură, sport sau viaţă sănătoasă şi care se adresează cu prioritate grupurilor vulnerabile. Pentru mai informații, accesați www.instaredebine.ro.
Despre Kaufland România
Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.270 de magazine în 7 țări și o rețea de 126 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe informații, vizitați www.kaufland.ro.
Despre Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC) este o organizație neguvernamentală, independentă, înființată în anul 1994, la inițiativa Comisiei Europene. FDSC promovează o societate civilă puternică și sustenabilă, care contribuie la apărarea valorilor democratice, prin sprijinirea actorilor societății civile, mobilizarea de resurse, încurajarea unui mediu favorabil și întărirea cooperării cu celelalte sectoare. Pentru mai multe informații, accesați www.fdsc.ro.