Realizator: Nicoleta Turcu – Regina Marii Britanii va lipsit de la summitului ONU de la Glasgow privind schimbările climatice, după ce medicii i-au recomandat odihnă în urma unei nopți petrecute la spital. Monarhul, în vârstă de 95 de ani, se va adresa totuși participanților printr-un mesaj video. Palatul Buckingham a spus că Regina a luat cu regret decizia, pentru că ținea să participe la această conferință. Regina speră că absența ei nu va fi folosită de alți lideri ca pretext să nu participe, pentru că dorește foarte mult ca summitul să aibă ca rezultat o acțiune semnificativă în combaterea încălzirii globale. Aura Neag relatează din Londra.
Reporter: COP26, summitul Europei privind criza climatică ce începe în doar câteva zile la Glasgow, este considerat ultima șansă de a opri încălzirea accelerată a planetei. Ultimul deceniu a fost cel mai călduros din istorie. Creșterea temperaturilor este pusă pe seama poluării ce rezultă din folosirea cărbunelui, a gazului sau a benzinei și motorinei, denumiți carburanți fosili. Mulți lideri politici ezită însă să angajeze țările lor să elimine aceste forme de energie din economiile lor. Președintele Chinei, de exemplu, nici nu va participa la summit. Premierul Boris Johnson, gazda întâlnirii, spune că este îngrijorat: ”Acest summit va fi foarte dificil. Sunt foarte îngrijorat că ar putea merge în direcția greșită, că nu vom putea ajunge la înțelegerile de care avem nevoie. În acest moment, totul este în balanță. Și totuși cred că poate fi înfăptuit”. Borij Johnson a mai declarat că, în opinia lui, reciclarea plasticului nu funcționează și că soluția este să renunțăm pe cât posibil la plastic. Asociațiile de mediu l-au criticat intens pe domnul Johnson pentru comentariile lui referitoare la reciclare, amintind că ele contravin propriilor politici guvernamentale.#HUN/pvelisar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (27 octombrie)