Ca stat emergent cu o economie în plin avânt, România a intrat și în atenția investitorilor din mafia italiană, care au încercat să speculeze poziția sa periferică. Investițiile, gestionate de divizia ecologică a organizației, Eco Mafia, au vizat în special sectorul gunoaielor, pentru care au pus la bătaie tot arsenalul greu: mită, trafic de influență la nivel înalt, corupție, portițe oferite de o legislație încâlcită.
Rezultatele n-au întârziat să apară: vapoarele și TIR-urile încărcate cu baloți de mărfuri second hand au inundat portul Constanța și granițele României, de unde așteptau să fie preluate de operatori locali pentru a fi depozitate în gropi-fantomă. Încurajați de exemplul investitorilor peninsulari, operatorii români de salubritate au preluat acest model de „eco-business”, împânzind împrejurimile Bucureștiului cu 360 de spații ilegale de depozitare a gunoaielor (după cum se arată într-un comunicat al Gărzii de Mediu), cu efecte nu e clar cât de benefice asupra sănătății publice: în definitiv, aruncarea gunoiului pe câmp e gratis sau în cel mai rău caz net mai ieftină (dacă luăm în calcul mita dată autorităților locale să închidă ochii) decât depozitarea într-un spațiu sigur, construit conform reglementărilor UE.
Însă, ce miroase a afacere prosperă dintr-un punct de vedere, e scandal și dezastru ecologic-financiar dintr-altul – o adevărată bombă cu ceas care se lasă cu ape infestate, scurgeri de levigat, mirosuri pestilențiale și morbiditate crescută pentru ghinioniștii care s-au nimerit să locuiască în parohia unor aleși locali fără scrupule și puși pe căpătuială.
Și nici nu se poate invoca faptul că n-ar fi bani pentru depozitarea ecologică a deșeurilor, UE finanțează SMID-uri, sisteme integrate de management al deșeurilor prin care se urmărește construirea unor spații de depozitare sigure, fără riscuri de mediu și sănătate publică. E adevărat, Bucureștiul a rămas doar cu un singur depozit de depozitare, la Vidra, în urma închiderii celorlalte două – însă acest depozit, chiar dacă funcționează din 2001, este pregătit să gestioneze curat, fără duhoare de afacere murdară, gunoaiele bucureștenilor, după cum ne asigură Eco Sud, compania care-l operează.
În plus, compania a investit masiv în „economia circulară”, adică în tehnologii de recuperare a materialelor valoroase din deșeuri:
„Avem tehnologia, avem expertiza și, mai mult, avem determinarea pentru a gestiona eficient deșeurile astfel încât acestea să se transforme în resursă”, a declarat Adrian Scarlat, directorul general al Eco Sud.
Pe lângă Depozitul Ecologic Vidra, Eco Sud mai are în portofoliu Depozitul Conform Județean Mofleni, care procesează deșeurile din județul Dolj, Depozitul Central de la Mavrodin, care deservește județul Teleorman, Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Frătești, care operează pentru întreg județul Giurgiu, Sistemul Integrat de Management al Deșeurilor Solide Bacău, cu activități de depozitare, transfer și sortare ale deșeurilor din județ, precum și Depozitul de Deșeuri nepericuloase Girov, care deservește județul Neamț.
Compania deține autorizație integrată de mediu, este licențiată Clasa I prin Ordin emis de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și este certificată pentru Sistemul de Management de Calitate, Mediu, Sănătate și Securitate Ocupațională de către organismul de certificare TUV Rheinland InterCert Gmbh – Germania.