Președintele Abdel Fatah al-Sisi l-a primit miercuri, la Palatul prezidențial Al Itihadiyah, pe omologul său român Klaus Iohannis; cei doi au discutat despre relațiile economice, cooperarea tehnică, contraterorismul, criza libiană și cauza palestiniană.
Cei doi au susținut o conferință de presă comună, în care președintele Sisi a spus că au discutat și despre drepturile omului, inclusiv despre îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor. Într-un alt context, există o congruență între șefii de stat egiptean și român cu privire la necesitatea de a organiza alegeri în Libia la timp, până la sfârșitul anului 2021.
Președintele Sisi a reiterat importanța retragerii mercenarilor din Libia pentru îndeplinirea rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU privind criza. El a afirmat, de asemenea, sprijinul Egiptului pentru soluția politică în țara arabă sfâșiată de război. În ceea ce privește cauza palestiniană, Sisi și Iohannis au subliniat importanța cooperării și coordonării asupra problemei în convențiile internaționale.
În ceea ce privește relațiile bilaterale, președinții egiptean și român au convenit asupra întăririi legăturilor economice și a organizării celei de-a patra ședințe a comitetului economic mixt în acest scop. Sectoarele vizate sunt energia, investițiile, producția, comerțul și turismul.
În marja vizitei președintelui României la Cairo, are loc o conferință pentru oamenii de afaceri români, pentru a se familiariza cu oportunitățile de investiții din Egipt.
Președintele Sisi a menționat că vizita lui Iohannis marchează împlinirea a 115 de ani de la stabilirea relațiilor egipteano-române. El a subliniat, de asemenea, vizita sa din 2019 în România, spunând că a fost prima vizită a unui președinte egiptean în 15 ani în țară și că aceasta reflectă dorința Egiptului de a-și consolida relațiile cu statul european.
În egală măsură, președintele egiptean a lăudat „rolul constructiv” al României în Balcani și în cadrul Uniunii Europene (UE).
La rândul său, președintele Iohannis și-a afirmat „încrederea profundă” că noua rundă de discuții a Comitetului Economic Mixt Egipto-Român va juca un rol remarcabil în extinderea cooperării bilaterale, stabilirea de proiecte comune, actualizarea cadrului legal al unei astfel de cooperări și găsirea în curând de modalități de dezvoltare a cooperării în alte sectoare. Aceste sectoare sunt apărarea, telecomunicațiile, tehnologia informației, securitatea cibernetică, educația, cercetarea științifică și inovarea.
Șeful statului român a menționat că Egiptul și țara sa sunt porți de intrare pe piețele europeană și africană, ceea ce face ca oamenii de afaceri din ambele țări să dezvolte parteneriate esențiale.
Iohannis a subliniat că Egiptul joacă un rol cheie în regiune, în special pe frontul menținerii securității la nivel regional și global. El a adăugat că țara sa sprijină eforturile Egiptului menite să contribuie la rezolvarea crizelor din Orientul Mijlociu și Africa în colaborare cu parteneri internaționali.
În acest context, președintele României a remarcat că țara sa și-a menținut – de-a lungul deceniilor – o poziție echilibrată față de crizele din Orientul Mijlociu, respectând dreptul internațional.
Iohannis a afirmat că România susține creșterea încrederii în relațiile palestiniano-israeliene și crearea mediului favorabil reluării negocierilor directe între părți, în direcția soluției celor două state ca singura opțiune care ar îndeplini aspirațiile legitime ale Palestinei și Israelului. El și-a exprimat, de asemenea, sprijinul pentru elaborarea unei soluții la criza siriană, care a provocat tragedii, și un număr mare de migranți, cu un impact negativ asupra țărilor gazdă.
Traducerea: Cristina Zaharia
EGYPT TODAY (Egipt), 27 octombrie 2021