Angajament pentru zero emisii până la mijlocul acestui secol la summitul G20 de la Roma

Realizator: Ciprian Sasu – Summitul G20 s-a încheiat fără ca principalele 20 de țări industrializate să convină măsuri clare și ferme de combatere a schimbărilor climatice, preferând în schimb o formulă mai vagă. O poziție comună mai tranșantă a celor 20 era așteptată și în contextul în care imediat după G20 a debutat summitul ONU pe schimbări climatice. Pe de altă parte, statele G20 au anunțat măsuri menite să sprijine țările mai sărace în combaterea pandemiei, iar Statele Unite și Uniunea Europeană au făcut un nou pas către refacerea relațiilor deteriorate în perioada administrației Trump. Elena Postelnicu transmite din Roma.
Reporter: Plafonul pentru încălzirea globală a fost stabilit la 1,5 grade și există un angajament pentru zero emisii până la mijlocul acestui secol, o formulă foarte diplomatică pentru unificarea agendelor divergente.
Premierul italian Mario Draghi: Suntem mândri de aceste rezultate, dar trebuie să avem în vedere că acesta este doar începutul.
Reporter: Totodată, liderii G20 se angajează să aloce țărilor vulnerabile 100 de miliarde de dolari din suma totală de 650 de miliarde de dolari sub formă de drepturi speciale de tragere, emisă de Fondul Monetar Internațional, pentru a ajuta statele să treacă peste criza provocată de pandemia de coronavirus. Tot în marja G20, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și liderul american Joe Biden s-au declarat mulțumiți de o nouă eră și o etapă importantă în relațiile dintre Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii în urma semnării acordului anunțat încă de sâmbătă pentru ridicarea tarifelor suplimentare la importurile de oțel și aluminiu, după un conflict care a afectat relațiile comerciale dintre Bruxelles și Washington de la impunerea acestor taxe vamale.#HUN/ilapadat

 

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (1 noiembrie)