Greenpeace dezaprobă proiectul nuclear experimental România-SUA

Președintele Klaus Iohannis continuă, pas cu pas, să compromită prezența României la evenimentul climatic COP26 din Glasgow. Ieri și-a exprimat susținerea pentru noi capacități nucleare în România până în 2028, după ce cu doar câteva ore mai devreme era promotor al tehnologiilor verzi.

Ne referim la „noile” tehnologii nucleare americane SMR (Reactoare Modulare Mici), încă neautorizate în Europa. Niciun reactor nuclear de acest tip nu a fost construit, nici în SUA, nici într-o altă țară din lume. Prin urmare, România ar urma să devină un cobai pentru tehnologii nucleare insuficient testate.

Energia nucleară prezintă riscuri inacceptabile pentru mediu și omenire, după cum știm deja de la Cernobîl, Fukushima și alte accidente nucleare care au distrus vieți. Dincolo de problema dezastrelor iminente și a deșeurilor radioactive, energia nucleară e mult prea scumpă și dificil de dezvoltat. În mod categoric, nu e o soluție pentru criza climatică. Tehnologiile bazate pe energie regenerabilă sunt mature, au un preț competitiv și trebuie să fie prioritizate pe agenda politicienilor.

Președintele Iohannis ar trebui să știe și că românii nu își doresc centrale nucleare noi. Un sondaj al YouGov publicat în octombrie arată că 66% dintre români nu vor ca o centrală nucleară să se construiască în vecinătatea lor. În același timp, sprijinul cetățenilor pentru energia verde este la cote foarte înalte în România.

Domnule președinte, ascultați și vocile românilor? Sau vă gândiți deja la un nou program al AFM, „Casa Galbenă Nucleară – un reactor mic pentru fiecare român”? Primul beneficiar: Palatul Cotroceni. De ce am risca să trăim încă un dezastru nuclear, când suntem și azi martorii nenorocirilor lăsate în urmă de acestea?

Linkuri utile:

Pentru mai multe detalii:

Marian Mândru

Greenpeace România

+40-731-346-706

marian.mandru@greenpeace.org