Judecarea dosarului în care Traian Băsescu a fost numit informator al Securităţii a fost amânată

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru 25 februarie judecarea recursului formulat de Traian Basescu în dosarul în care fostul preşedinte a fost declarat – în prima instanţă – colaborator al Securităţii. Reporetrul nostru, Diana Surdu aminteşte că dosarul a fost înregistrat la Instanţa Supremă la jumătatea anului trecut, însă judecătorii au stabilit ca procesul să înceapă abia în aceasta lună. Astăzi, la primul termen, a fost admisă o cerere formulată de Mugur Ciuvică, preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, care susţine că are un interes de a fi parte în proces, deoarece în anul 2005 a fost obligat de o instanţă să-i plătească lui Traian Basescu daune, după ce l-a numit „informator al Securităţii”. Astfel, magistraţii au decis să amâne procesul cu trei luni pentru ca Mugur Ciuvică să citeasca actele de la dosar./dpop/ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 5 noiembrie