JUTARNJI LIST: Colaps în România: În spitale nu sunt locuri, bolnavii critici sunt trimiși în Germania, dar astă vară s-au vândut vaccinuri către alte țări

România are ocupate 2.000 de paturi în unitățile de terapie intensivă încă din octombrie, fiind nevoită să-și trimită pacienții critici în Polonia și Austria. Al patrulea val este, din punct de vedere al numărului de bolnavi și al deceselor, mult mai grav decât valul din aceeași perioadă a anului trecut.
Drept urmare, România continuă să transfere pacienți către alte țări din UE, iar Germania va primi în aceste zile optsprezece bolnavi români.
„România a fost puternic lovită de cel de-al patrulea val în aceste zile, iar Uniunea Europeană trebuie să-și arate solidaritatea”, a declarat ambasadorul Germaniei în România, Peer Gebauer, care este în funcție din august anul acesta.
Autoritățile din România au răspuns că „prietenii la nevoie se cunosc”, dar se confruntă cu un scenariu de coșmar, în care transferul pacienților în alte țări reprezintă doar un plasture pe o plagă împușcată.
Această țară are una din cele mai mici rate de vaccinare din UE, fiind a doua din coadă, având doar 29% din populația vaccinată.
Mai rău stă doar Bulgaria vecină, care are 13 milioane de locuitori mai puțin decât România și care va atinge în curând cifra de 25.000 de morți. Până acum, în România au fost confirmate aproape 50.000 de decese cauzate de coronavirus.
Numărul deceselor înregistrate în ultimele două săptămâni în România este de 226 la un milion de locuitori, în timp ce media europeană din aceeași perioadă este de 24.
Țara a introdus noi măsuri de protecție împotriva virusului, inclusiv obligația de a purta măști în exterior, în timp ce cetățenilor nevaccinați li se interzice să circule după ora 20:00. Dar există scepticism cu privire la aplicarea și controlul acestor măsuri.
Situația generală este exacerbată de criza politică din România, după ce guvernul de coaliție condus de premierul Florin Cîțu s-a destrămat în septembrie, la doar nouă luni de la numire.
Vara aceasta, guvernul de la București a vândut vaccinurile nedorite de cetățenii săi Irlandei, Vietnamului și Danemarcei, în loc să încurajeze cetățenii să se vaccineze și să evite un scenariu incert.
Săptămâna trecută, 33.790 de cetățeni s-au vaccinat la un maraton de vaccinare de trei zile în București.
https://www.jutarnji.hr/vijesti/svijet/kolaps-u-rumunjskoj-u-bolnicama-nema-mjesta-kriticne-salju-u-njemacku-a-ljetos-su-prodavali-cjepivo-15115522/
JUTARNJI LIST (Croația), 2 noiembrie 2021
Traducerea: Ruxandra Lambru