Statul bulgar a cheltuit circa un milion de euro pentru salvarea cargoului „Vera Su”

Statul bulgar a cheltuit două milioane de leva (circa un milion de euro) pentru salvarea cargoului „Vera Su”, care a eşuat în apropiere de Kamen Briag, în urmă cu peste o lună. Nava a fost tractată în zona portului Varna.
„Vom înainta o cerere către compania de asigurări, iar dacă aceasta nu plăteşte despăgubiri, vasul va fi probabil vândut”, a declarat ministrul bulgar al transporturilor, Hristo Aleksiev.
„Nava este deja proprietatea statului. Acum sunt anumite proceduri care trebuie urmate şi poate, la un moment dat, va fi vândută de către stat. În principiu, desigur, aceasta este o problemă legală, dar am luat măsuri pentru a avea acest drept. Costurile pentru întreaga operaţiune vor fi raportate asiguratorilor săptămâna viitoare şi, dacă nu sunt acoperite, bineînţeles, îi vom acţiona în judecată. Din acel moment, nava va fi o garanţie suplimentară că toate costurile vor fi acoperite. Armatorul turc a declarat că renunţă la vas, însă dorim o confirmare scrisă în acest sens”, a adăugat Aleksiev./ddaniela/atataru

(www.bnr.bg – 5 noiembrie)