Preşedintele Joe Biden salută adoptarea în Congres a planului de investiții în infrastructură

Preşedintele american Joe Biden a salutat astăzi adoptarea în Congres a vastului său plan de investiții în infrastructură, în valoare de 1.200 de miliarde de dolari. El le-a transmis muncitorilor americani că locurile de muncă pe care le vor crea aceste investiții nu vor necesita diplome universitare. Joe Biden, care are nevoie urgentă să își relanseze președinția, s-a angajat totodată să determine adoptarea celuilalt plan gigantic al său, în valoare de 1.750 de miliarde de dolari, de investiții în domeniile social și ecologic, blocat pentru moment de disensiunile dintre liderii democrați./atataru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 noiembrie)