NATO se declară îngrijorată de folosirea de către regimul dictatorial din Belarus a crizei migratorii de la frontiera Poloniei, Lituaniei şi Letoniei, drept tactică hibridă, şi cere autorităţilor de la Minsk să se conformeze dreptului internaţional. Polonia a avertizat, astăzi, că sute de migranţi ilegali se apropie de fronitera sa pentru a forţa intrarea pe teritoriul Uniunii Europene.
Reporter: Laurenţiu Văduva – Avertismentul a sosit astăzi din partea unui purtător de cuvânt al Guvernului polonez: câteva sute de persoane, aflate în Belarus, se îndreaptă către frontiera Poloniei. Piotr Müller a mai spus că, în opinia lui, operaţiunea este organizată de serviciile speciale belaruse, părere împărtăşită şi de şefa opoziţiei belaruse, Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil. Pe reţelele sociale au fost publicate apoi zeci de filmări cu şiruri de migranţi, conduşi într-un marş aproape forţat de forţe belaruse înarmate. Uniunea Europeană a acuzat în repetate rânduri Belarusul că aduce aceşti migranţi pentru a-i trimite pe teritoriul comunitar în semn de represalii faţă de sancţiunile impuse Minskului pentru încălcarea drepturilor omului şi fraudarea alegerilor prezidenţiale de către Aleksandr Lukaşenko. Grănicerii belaruşi au deschis şi focul asupra militarilor polonezi, la frontieră. Aici au murit cel puţin 10 migranţi, majoritatea de partea polonă. Sectoare ale gardului instalat de Polonia au fost distruse. Un oficial NATO a catalogat astăzi drept inacceptabilă folosirea de către Aleksandr Lukaşenko a migranţilor ca tactică hibridă şi a cerut Minskului să respecte dreptul internaţional, arătând că Alianţa urmăreşte evoluţiile şi va avea grijă de securitatea membrilor săi. Guvernul polonez a instituit o celulă de criză şi a întărit dispozitivul de pază şi apărare la fronitera cu Belarusul. Deocamdată, Varşovia spune că situaţia este sub control. #HUN/eendrefy/sdm2
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (8 noiembrie)