Proiectul de lege privind prezentarea certificatului digital COVID-19 la locul de muncă a intrat în dezbaterea Camerei Deputaţilor

Proiectul de lege care prevede obligativitatea prezentării la locul de muncă a certificatului digital privind COVID-19 a intrat în dezbaterea Camerei Deputaţilor, care este for decizional. Discuţiile vor porni de la forma iniţială a proiectului – spunea preşedintele Comisiei de sănătate, deputatul PNL Nelu Tătaru, care a precizat că până la sfârşitul acestei săptămâni deputaţii pot depune amendamente, între acestea, prevederea ca 60 de zile testele să fie plătite de la stat sau posibilitatea eliberării unui certificat verde la 10 zile după prima doză. La Senat, legea a fost respinsă la o diferenţă de două voturi – transmite redactorul Iulia Gherman./lcoman/ilapadat

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 noiembrie)