Cetăţenii Republicii Moldova vor achita facturi la gaze la preţuri de trei ori mai mari faţă de cele actuale

Cetăţenii Republicii Moldova vor achita facturi la gaze la preţuri de trei ori mai mari faţă de cele actuale. Tarifele provizorii au fost aprobate astăzi de Agenţia pentru Reglementare în Energetică de la Chişinău.

Experţii atrag atenţia că majorarea preţurilor în baza noii înţelegeri cu concernul rusesc Gazprom va duce la scumpiri în lanţ – după cum relatează colega noastră, Cristina Păpuşoi, de la Radio Chişinău.

Reporter: Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a aprobat astăzi tariful provizoriu la gazele naturale. În conformitate cu solicitările MoldovaGaz, întreprinderea controlată de gigantul rus Gazprom, consumatorii casnici din Republica Moldova vor achita, de exemplu, pentru 100 de metri cubi de gaze aproximativ 50 de dolari, de peste două ori mai mult față de tarifele actuale.

Creșterea tarifelor la gaze era inevitabilă și va atrage scumpiri în lanț la energia termică și cea electrică, dar și la alte produse, astfel încât inflația va crește într-un ritm accelerat, anticipează economiștii. Potrivit experților, tarifele ar trebui majorate etapizat, iar statul să intervină pentru a susține populația.

Conducerea ANRE a declarat că metodologia de calcul nu permite o astfel de abordare, chiar dacă ar fi corectă din punct de vedere social. Amintim că în luna noiembrie Republica Moldova achită 450 de dolari pentru mia de metri cubi de gaze, un tarif de câteva ori mai mare decât la începutul anului, în contextul creșterii prețului pe piețele internaționale. Gazprom pretinde și achitarea unei datorii de aproximativ 700 de milioane de dolari, dar Chișinăul a insistat pe efectuarea unui audit extern./aburtica/ovidiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 9 noiembrie