Marea Britanie a acuzat Franţa că a pierdut controlul asupra situaţiei migranţilor pe Canalul Mânecii. Aproximativ 1.000 de persoane au ajuns în Marea Britanie, în bărci mici, joi, traversând cea mai aglomerată rută de transport pe apă din lume. Acesta este un număr zilnic record. Atât Guvernul francez, cât şi cel britanic au sperat că venirea toamnei va aduce o mare scădere a numărului de persoane care trec Canalul, dar, dată fiind vremea caldă, cel puţin 2.000 de persoane au făcut această călătorie în ultimele trei zile. Cinci bărci de salvare şi patru vase ale forţelor de graniţă au fost implicate în escortarea unui număr mare de migranţi către Dover. Un purtător de cuvânt pentru Ministerul de Interne a afirmat că publicul britanic s-a săturat să vadă cum oamenii mor în Canal, în timp ce bande de criminali profită de situaţia lor./aionita/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 12 noiembrie)