Firma franceză de articole sportive Decathlon a anunţat miercuri că a retras de la vânzare canoele şi caiacele din patru magazine ale sale, pentru a împiedica migranţii să traverseze Marea Mânecii ca să ajungă în Marea Britanie. În plus, Decathlon a subliniat că nu doreşte să îşi pună în pericol clienţii. Potrivit informaţiilor, vestele de salvare au rămas la vânzare în magazinele Decathlon. Un număr record de migranţi au încercat să ajungă în Marea Britanie în ultimele săptămâni, informează BBC./mbaciu/ilapadat
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 17 noiembrie)