Peste 98 de mii de români s-au vaccinat în ultima zi, dar mai bine de jumătate dintre ei au primit prima doză. În timp ce interesul pentru imunizare rămâne destul de redus, România înregistrează un număr mare de decese; aproape 400 au fost raortate ieri. În secțiile de terapie intensivă se află aproape 1.700 de pacienți, iar cei care au nevoie de un pat liber mai au la dispoziție 23 în toată țara. Ultimul bilanț al pandemiei de coronavirus indică, de asemenea, peste 4.100 de cazuri din aproximativ 55.000 de teste. Este în scădere incidenţa cazurilor de COVID-19 cumulată la 14 zile. În 44 de oraș acest indicator este mai mare de 6 la mia de locuitori. Chiar dacă în capitală rata de infectare a scăzut la 5,34 la mie, aici sunt cele mai multe îmbolnăviri, peste 500, urmează județele Ilfov, Bihor, Brașov și Timiș. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 noiembrie)/amirea/sdm2