Nu există nicio concentrare masivă a trupelor ruse lângă granița cu Ucraina, afirmă Maria Zaharova

Purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a negat afirmațiile Washingtonului, conform cărora Moscova ar concentra, chipurile, trupe la granița cu Ucraina. Diplomatul rus a atras atenția asupra faptului că, spre deosebire de subunitățile armatei americane, care avansează şi desfășoară exerciții în Marea Neagră, mișcarea trupeor ruse are loc pe teritoriul său. „Nu există nicio concentrare masivă de forțe și mijloace în apropierea graniţei Ucrainei” – a subliniat Zaharova, în timpul unui briefing de presă. „Vreau să sper că bunul simț există la Washington și, dacă există, acesta va prevala asupra planurilor iresponsabile ale americanilor de a obține dominația în Marea Neagră” – a subliniat reprezentantul MAE rus. Menţionăm că, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat, luni, că SUA observă mișcări îngrijorătoare ale forțelor armate ruseşti de-a lungul graniței cu Ucraina. Reprezentantul Pentagonului a adăugat că nu va comenta această situație mai detaliat, invocând faptul că nu publică datele serviciului de informații./ssirbu/ilapadat

(www.tass.ru – 17 noiembrie)