Realizator: Cristina Dumitrescu – Președintele PSD, Marcel Ciolacu, este propunerea de premier cu care social-democrații vor merge la negocierile cu liberalii. Forul statutar al partidului a aprobat cu unanimitate de voturi și mecanismul de aprobare a funcției de prim-ministru prin rotație. Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu consideră că social-democrații sunt îndreptățiți să propună primii un nume de premier în condițiile în care au obținut cele mai multe mandate în Parlament.
Sorin Grindeanu: Doar nu credeți că am dat un vot astăzi pentru Marcel Ciolacu premier ca să fie peste un an jumate. În acest moment noi avem un mandat dat de Consiliul Politic Național în care să avem primul ministru. Suntem partidul cu cele mai multe mandate în parlament prin voința românilor. Iar astăzi, ceea ce am hotărât noi, este ca Marcel Ciolacu să fie propunerea pentru premier. Acesta este mandatul cu care mergem la negocieri.
Realizator: O nouă rundă de negocieri între PNL, PSD și UDMR este programată peste o oră, urmând să fie abordate unele aspecte tehnice din capitolele finanțe, muncă și justiție. Este de așteptat ca ministrul interimar al finanțelor, Dan Vîlceanu, să prezinte noi date asupra impactului bugetar privind majorarea pensiilor și alocațiilor pentru copii, dar și o analiză a încasărilor la bugetul de stat – ne-a transmis reporterul Cătălin Purcaru./rpatulea/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 noiembrie)