Realizator: Cristina Dumitrescu – România se află printre primele ţări din UE unde a crescut cel mai mult inflaţia, arată datele Eurostat publicate astăzi. Media în Uniune este de plus 4,4% în luna octombrie, iar la creşterea inflaţiei cel mai mult a contribuit preţul la energie.
Reporter: Cristina Grecu: 2,21% în plus în medie la preţurile la energie, 0,86% în plus la servicii şi altele, 0,43% la alimente, alcool şi tutun sunt menţionate între cele mai mari majorări, care au influenţat inflaţia anuală în blocul comunitar, luna trecută. Aşadar, inflaţia în UE a crescut la 4,4% în octombrie de la 3,6% în septembrie şi 0,3% anul trecut. Pentru zona euro a fost ceva mai mică de 4,1%. Cea mai mare inflaţie anuală măsurată în octombrie este în Lituania 8,2%, fiind urmată de Estonia 6,8%, Ungaria 6,6% şi România cu 6,5%. Cel mai bine stă Malta cu o inflaţie de doar 1,4%, Portugalia cu 1,8%, apoi Grecia şi Finlanda cu 2,8%./lcoman/pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 17 noiembrie)