Săptămâna viitoare vom avea un guvern cu puteri depline (Marcel Ciolacu)

Zi politică agitată ieri pentru formarea viitorului guvern, cu negocieri amânate şi cu şedinţe neprogramate ale conducerilor PSD si PNL. Problema este că ambele formaţiuni ar vrea să preia prima conducerea prin rotaţie a executivului. Până la urmă s-a incheiat tot indecis spre seară, cu declaraţii contradictorii ale liderului liberal, pe de o parte, dar cu o promisiune a preşedintelui PSD că săptămâna viitoare vom avea până la urmă un guvern cu puteri depline.

Reporter: Alina Stănuţă – Liderii PSD și PNL sunt de acord cu ocuparea funcției de premier prin rotație, dar nu reușesc să se înțeleagă asupra numelui care va începe acest mecanism. Social-democrații au decis că președintele partidului este propunerea pentru funcția de premier și au lăsat să se înțeleagă că sunt îndreptățiți să ocupe prima dată această funcție, ținând cont de ponderea mandatelor în parlament. Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a dat asigurări aseară, la finalul unei zile marcate de discuții și negocieri, că România va avea un guvern cu puteri depline săptămâna viitoare.

Marcel Ciolacu: Este şi o obligaţie, deja lumea nu mai are răbdare. E o problemă și la Ministerul Sănătății și la fondul de pensii, deci toți președinții care reprezintă această coaliţie sunt de acord că săptămâna viitoare România va avea un guvern.

Reporter: În schimb, liberalii insistă că prima propunere de premier ar trebui să le aparțină. Liderul PNL, Florin Cîțu, explica faptul că liberalii deja au făcut anumite concesii în negocierile cu social-democrații.

Flroin Cîţu: Deocamdată, problema pe care o avem nu este numele, problema este că avem două partide care vor să fie primele în rotativă. În PNL, aşa cum am aprobat, decizia este orice membru al Partidului Naţional Liberal. Mai flexibil de atât nu se poate. În acest moment sunt două partide care doresc să aibă prima opțiune. Numele nu contează, poate să fie oricine. Avem o decizie a Consiliului Naţional, care spune foarte clar – președintele partidului este propunerea de premier.

Reporter: Florin Cîţu mai spunea că cele trei partide vor merge la Palatul Cotroceni cu un singur nume drept propunere de premier. Cel mai probabil, astăzi vor fi reluate negocierile dintre PNL, PSD și UDMR pe tema programului comun de guvernare și a acordului politic de colaborare. #HUN/geftene/gpodea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 noiembrie