Preşedintele american Joe Biden s-a întâlnit cu liderii din Canada şi Mexic în cadrul primului summit nord-american din ultimii cinci ani. Cei trei au decis să colaboreze în domenii precum imigraţia, comerţul, combaterea modificărilor climatice şi a pandemiei. Totodată, se aştepta ca dl Biden să facă presiuni asupra preşedintelui mexican în sensul diminuării numărului record de migranţi din America Centrală care se îndreaptă spre SUA. Dl Biden este supus unor presiuni puternice pentru a rezolva criza migranţilor de la frontiera de sud a SUA, o situaţie pe care oponenţii săi o descriu ca pe un rezultat al politicii de frontieră deschisă. În aceste condiţii, liderul american are nevoie de ajutorul omologului său mexican. Aceasta a fost prima întâlnire faţă în faţă a dlui Biden cu preşedintele mexican după preluarea mandatului său, în luna ianuarie./opopescu/dsirbu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 19 noiembrie