Zeci de mii de protestatari demonstrează în capitala Austriei, Viena, împotriva carantinei naţionale decretate pe fondul agravării pandemiei de coronavirus şi împotriva planurilor guvernului ca, până în luna februarie, vaccinarea să devină obligatorie. Carantina intră în vigoare de luni. Protestatarii au scandat pentru libertate şi au fluturat drapelul naţional. Unii au purtat steaua lui David cu mesajul „nevaccinat” – o versiune modificată a stelelor pe care evrei erau obligaţis le poarte în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi un gest criticat la scară largă. Marşul prin capitala Viena a fost, în general, paşnic, fiind arestate doar câteva persoane. Cancelarul Austriei, Alexander Schallenberg, a apărat „decizia dificilă” de a institui carantina. El a precizat că restricţiile se vor menţine în ceea ce îi priveşte pe cei nevaccinaţi, după ce carantina se va încheia, la 13 decembrie, în cel mai bun caz. Cei care nu se vaccinează până în februarie vor fi amendaţi./mbrotacel/lalexandrescu
BBC SERVICIUL MONDIAL – 20 noiembrie