Negocierile dintre PNL, PSD și UDMR urmează să se reia peste o oră, pentru repartizarea posturilor în viitorul guvern. În discuție sunt ministere importante, precum Finanțele. Transporturile sau Dezvoltarea, asupra cărora cele trei formațiuni nu au reușit să ajungă la o înțelegere ieri, când reprezentanți UDMR au sugerat chiar că ar putea părăsi guvernarea.
Tot astăzi ar trebui agreat și acordul politic între cele trei partide, care va cuprinde data fixă de rotație a premierilor, câte ministere va avea fiecare partid și cum vor fi soluționate eventualele dezacorduri din coaliție. PNL, PSD și UDMR ar trebui să se înţeleagă până mâine seară cel târziu, pentru a putea merge împreună luni la negocierile de la Cotroceni, așa cum au fost invitate de președintele Klaus Iohannis.
Propunerea comună de premier este Nicolae Ciucă, iar viitorul guvern ar trebui învestit de parlament cel mai târziu joi – potrivit declarațiilor de până acum ale liderilor partidelor./cvanatoru
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 noiembrie)