Preşedintele Klaus Iohannis o va primi marţi, la Palatul Cotroceni, pe Maia Sandu, preşedintele Republicii Moldova, care efectuează o vizită oficială în România. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, vor fi discutate proiectele care conectează Republica Moldova cu spaţiul Uniunii Europene, prin intermediul României. Urmează să fie semnate Foaia de parcurs privind domeniile prioritare de cooperare Republica Moldova – România şi Acordul între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul României privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi titlurilor ştiinţifice. (RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 20 noiembrie)/aburtica/ovidiu