Compania Ceva-Phylaxia Oltóanyagtermelő Zrt. construieşte, în localitatea Monor, o fabrică de vaccinuri în valoare de 8 miliarde de forinţi (21,5 milioane euro) şi va realiza cea mai mare unitate de depozitare a vaccinurilor în camere frigorifice, din Uniunea Europeană, a declarat marţi ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior, Péter Szijjártó. Ministrul ungar de externe a participat la inaugurarea depozitului companiei franceze de produse veterinare, din localitatea situată în apropierea Budapestei, unde se va construi o nouă fabrică de vaccinuri, în cadrul unui pachet de investiţii Greenfield. Aceasta este prima fază care a fost finalizată în cadrul unei investiţii de 8,2 miliarde de forinţi (peste 22 milioane euro), din care statul ungar a oferit o subvenţie 1,6 miliarde de forinţi (4,3 milioane euro). De la începutul proiectului, compania a creat 180 de noi locuri de muncă în Ungaria. În discursul său, Péter Szijjártó a subliniat că ultimul an şi jumătate a vizat combaterea coronavirusului care, „în ciuda progreselor continue, ne-a arătat cât de vulnerabili suntem în cazul izbucnirii unei astfel de pandemii”. Potrivit şefului diplomaţiei ungare, această perioadă a demonstrat nevoia măsurilor de prevenţie, dintre care „vaccinarea este menţionată ca fiind cea mai importantă şi fundamentală dintre măsuri”. Péter Szijjártó a subliniat că la fel este şi în cazul domeniului veterinar, întrucât şi acest domeniu a avut „Covidul lui”, de exemplu, sub forma pestei porcine sau a gripei aviare. Şeful diplomaţiei ungare a avertizat că sănătatea animală şi cea umană sunt extrem de strâns legate, iar succesul celei din urmă începe cu succesul primei. Potrivit specialiştilor, trei sferturi din bolile infecţioase umane provin de la animale, iar recent au fost identificate 887 de virusuri la diferite animale care prezintă riscul de a se răspândi şi în rândul oamenilor, a subliniat Péter Szijjártó. Oficialul ungar a afirmat că virusurile formează în permanenţă mutaţii noi, deci sunt necesare inovaţii şi cercetări continue, motiv pentru care investiţia actuală a companiei Ceva este importantă. Péter Szijjártó a mai menţionat că 86% din produsele realizate în Ungaria sunt vândute pe pieţele de export de către compania prezentă în 46 de ţări ale lumii, cu 110 filiale. Astfel, aceste produse au şi un impact major asupra securităţii alimentare globale. În urma investiţiei, se va realiza cea mai mare unitate de depozitare în camere frigorifice din Uniunea Europeană, cu o capacitate de aproximativ 2,5 milioane de fiole de vaccin. Ministrul ungar al Afacerilor Externe şi al Comerţului Exterior a mai anunţat că performanţa industriei farmaceutice ungare a crescut, în primele 9 luni ale acestui an, cu 5%, iar acest sector oferă de lucru pentru aproximativ 35.000 de persoane./ademeny/sdm2
(MTI – 23 noiembrie)