UNICEF anunță că tot mai mulți copii sunt recrutați în conflictele armate din centrul și vestul Africii, dar și oriunde în altă parte din întreaga lume. Agenția a transmis că acești copii recrutați sunt folosiți ca luptători, mesageri, spioni, bucătari, paznici sau chiar la curățenie în teritorii cuprinse între Mali și R.D. Congo. Marți, agenția ONU pentru copii a transmis printr-un comunicat că lansează un apel la consolidarea eforturilor pentru prevenirea, dar și pentru acțiuni împotriva abuzurilor grave comise la adresa copiilor. Într-un raport privind statisticile acestui tip de abuzuri, UNICEF anunță că peste 3.500 de copii au fost răpiți și peste 1.500 de incidente de atacuri comise asupra școlilor și spitalelor au fost înregistrate începând cu 2016 și precizează că șapte milioane de copii din centrul și vestul Africii au nevoie de asistență umanitară./cstoica/sdm2
(BBC SERVICIUL MONDIAL – 23 noiembrie)