Curtea Constituţională a Poloniei a respins, miercuri, o decizie din luna mai a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), afirmând că aceasta nu are nicio putere de a pune la îndoială numirile de judecători făcute de instanţa constituţională poloneză. Tribunalul Constituţional polonez, considerat de critici drept un organism politizat, a declanşat, deja, o criză în Uniunea Europeană în acest an, hotărând că tratatele blocului comunitar sunt incompatibile cu Constituţia Poloniei. „Articolul 6 al Convenţiei … în ceea ce priveşte Tribunalul Constituţional, în definiţia acestuia ca instanţă, nu este compatibil” cu Constituţia poloneză, a declarat judecătoarea Julia Przylebska, preşedintele instanţei poloneze. Ea a adăugat că articolul este neconstituţional în măsura în care conferă CEDO dreptul de a evalua legalitatea numirii judecătorilor Curţii Constituţionale poloneze. În mai, CEDO a decis că o companie a fost privată de dreptul la o audiere adecvată, din cauza numirii ilegale a unui judecător al Tribunalului Constituţional. În decizia de miercuri, Tribunalul polonez afirmă că nu este o instanţă aflată în jurisdicţia Convenţiei, întrucât aceasta controlează ierarhia legilor şi nu decide asupra drepturilor individuale. Tribunalul a emis această decizie în răspuns la o întrebare a ministrului justiţiei, Zbigniew Ziobro, artizanul reformelor judiciare ale guvernului. Guvernul naţionalist al Poloniei susţine că acestea sunt necesare pentru a elimina reminiscenţele influenţei comuniste şi pentru a aduce sub control judecătorii care se consideră mai presus de lege. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului se aplică statelor membre ale Consiliului Europei – o organizaţie înfiinţată după Al Doilea Război Mondial, pentru a proteja drepturile omului şi statul de drept. Consiliul Europei este gardianul CEDO şi este separat de Uniunea Europeană. Ziobro, care îndeplineşte şi funcţia de procuror general, a întrebat, recent, Tribunalul Constituţional dacă impunerea de amenzi Poloniei de către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) este constituţională./mbrotacel/schelaru
(REUTERS – 24 noiembrie ora 19:18)