1933: economia încă se află în criza care dusese la creşterea şomajului şi sărăcirea populaţiei · guvernul condus de Alexandru Vaida-Voievod aplică drastice reduceri de salarii, aşa numitele „curbe de sacrificiu“ · ceferiştii sunt printre cei mai afectaţi · la Atelierele CFR din Bucureşti, Cluj, Galaţi, Iaşi au loc proteste · 6 februarie 1933: intră în vigoare legea stării de asediu · 14/15 februarie: cei bănuiţi că ar fi instigatori la greve (C. Doncea, D. Petrescu, Gh. Gheorghiu Dej, C. Stoica) sunt arestaţi · 15-16 februarie au loc evenimentele cunoscute: muncitorii ocupă atelierele, sunt devastate cartierele din jur, au loc ciocniri cu jandarmii, peste 20 de ceferişti sunt ucişi, sute de răniţi, mii de arestări · raportul poliţiei constată că şi în rândurile greviştilor au fost arme cu care s-a tras · ancheta scoate la iveală infiltrarea printre muncitorii de la Griviţa a unor comunişti, conspiratori, revoluţionari de profesie, antrenaţi cu luni înainte la Moscova · Constantin Doncea este liderul de necontestat al organizării grevei, foarte popular printre oameni, un instrument al Cominternului, dirijat prin Gheorghiu Dej şi alţi câţiva „de la centru”.
Vasile Bîgu era născut lângă Dorohoi, într-o familie cu 13 copii, ţărani săraci, fără pământ, care munceau pe moşiile boierilor. La 18 ani a venit în Bucureşti unde avea să ia contact cu ideile socialiste. În 1913, pe când lucra la Arsenalul Armatei, a intrat în sindicat şi a făcut cunoştinţă cu activişti radicali de stânga (I.C. Frimu, Şt. Gheorghiu, C. Dobrogeanu Gherea, C. Rakovski). După Războiul de Întregire, Bîgu a devenit şi el activist, astfel încât în 1925 avea să fie dat afară din postul de vopsitor de tramvaie de la STB ca fiind „agitator comunist” şi membru important al Sindicatelor Unitare <roşii>. Ȋn această calitate a activat şi la Atelierele CFR Griviţa unde era vopsitor de vagoane, din 1929 până după război.
„Tu te duci acolo din partea Griviţei”
„În ’33, aici unde am lucrat eu, la marfă, la vagoanele de marfă, am avut un grup de vreo 30 de oameni de nădejde, de încredere. În preajma răscoalei din ’33, a grevei noastre, s-a ţinut seamă să avem oameni de răspundere la porţi, gărzi la poartă, patrule în fabrică şi trebuia [să ştim] pe care oameni punem. […] Greva trebuia pregătită şi ca s-o pregăteşti trebuia stat de vorbă, pus la cale, cum, unde. Şi un grup de fruntaşi ceferişti din ţară, de la Iaşi, de la Paşcani, de la Cluj s-o hotărât să ţinem o conferinţă la Galaţi.
La Galaţi acolo am mers şi eu, trimis de la Griviţa – acolo am mers cu Gheorghiu Dej. Gheorghiu Dej se opunea, nu vroia aşa uşor să primească. O primit el în partid, dar când era vorba de acţiune da înapoi. Dar cu toate aistea, era Ilie Pintilie de la Iaşi şi l-a încolţit aşa de bine, n-o avut încotro Gheorghiu Dej, o primit. O fost ales Gheorghiu Dej la conferinţa aceea de la Galaţi secretarul unei comisii, unei delegaţii care o mers prin toată ţara, la toate centrele mari, ceferiste, de o pregătit acţiunea. Ei imediat se ducea, venea cu rezultate… toată lumea pe unde se ducea, [oamenii] cereau Griviţa să deie tonul, <acolo sunt cei mai mulţi, acolo e Bucureştiul, Griviţa să deie tonul!>.
Şi vine odată Gheorghiu Dej la noi, la sindicat. Îl vede pe Doncea, Doncea conducea sindicatul. Zice: <Măi, Costache, mâine avem o adunare la Paşcani, o adunare mare. Cine merge de la voi, de la Griviţa, acolo?… Dacă te duci în fabrică, cată şi pregăteşte>. O venit Doncea în fabrică, n-o putut pregăti. […] Vine iar Gheorghiu Dej, stătea după o uşă, cu mustăcioară neagră cum era el, îngrămădit după uşă. Vine Doncea… <Ai aranjat? Cine?…> <Stai, că acuma…> Eram vreo 20, câţi eram în sală. Se uită se uită, mă uitam şi eu, dacă are o treabă cumva şi eu îs gata, zic, mă duc şi eu să ajut. Îmi face semn: <Ia vină…> […?] Gheorghiu Dej îmi dă o mână, râzând la mine, zice: <Mă, de-acum nu te mai duci acasă, te duci la Paşcani că avem mâine acolo un miting mare şi tu te duci acolo din partea Griviţei. Dar bagă de seamă că tu acolo nu eşti tu, acolo dacă e ceva se sparge în capul partidului şi noi asta nu vrem. Bagă de seamă, te duci acolo şi arăţi ce greutăţi aveţi, ce condiţii grele de muncă aveţi, cum e aici, să ştii ce spui acolo. Şi acolo lumea are să strige Griviţa!, să deie tonul, tu nu dai înapoi, Griviţa va da tonul!> Şi mi-o dat de grijă Gheorghiu: <Bagă de samă, să fii solidar cu Ilie Pintilie de la Iaşi…>, eu până atuncea nu-l ştiam pe Pintilie, decât aşa, l-am văzut de câteva ori dar nu-l cunoşteam. ”
„Mă declar solidar cu toată declaraţia lui Ilie Pintilie”
„Ei, am intrat în sală, acolo erau adunaţi toţi. […] Îmi dă cuvântul şi mie, vin şi eu la tribună. Mă aprobă şi pe mine, m-o primit sala aşa de bine ca şi pe Pintilie, dar ce-oi spune, să văd. Şi spun, zic: <Tovarăşi, n-am venit aici să mă întrec cu Ilie Pintilie, aţi auzit ce-o spus Pintilie aici. Eu vin din partea Griviţei, am salutat adunarea voastră, vin cu cuvântul de-acolo. Muncitorii de la Griviţa sunt gata de orice acţiune, când s-o da tonul, Griviţa dă tonul!> Ei, aceia m-o aprobat, dom’le, aşa o fost de bine! <Şi mă declar solidar cu toată declaraţia lui Ilie Pintilie>. O fost minunat de bine şi mă duc înapoi la locul meu… Dar Pintilie lângă mine, râzând: <Ce faci? Te-ai declarat solidar cu mine?> <Păi da, aşa mi-o spus Gheorghiu Dej>. <Ei, şi acu’ trebuie să te duci acasă?> <Păi, dar ce?…> <Tu nu vezi, măi, ce scrie aici? Ăştia-s de la Siguranţa din Iaşi!…>
Şi cum s-o terminat adunarea toată, Pintilie, cu un grup ce-l petrece la trenul de Iaşi, pe mine alt grup mare mă petrece la trenul de Bucureşti, mă urc în vagon, fac cu mâna la toţi şi vine un grup de călăi, de agenţi cu jandarmi după dânşii, mă pofteşte şi-mi pune cătuşele în mâini, vrei-nu-vrei şi când m-or izbit de peste scări, de-a vălătucul am venit şi m-a dus la trenul de Iaşi. Când mă duc, îl văd pe Pintilie legat între baionete, râzând la mine: <Ei, măi, ţi-am spus că nu mergi la Bucureşti?> <Şi unde ne duce?> <La Iaşi.> Ei, hai la Iaşi, am pornit la Iaşi, ne duce la Siguranţă şi ce crezi că acolo ne-a aşteptat o cafea cu lapte, ceva? Nimica! Ne-or pus la trei ţăruşi, păruială, trei de-o parte, trei de-o parte şi pe mine şi pe Pintilie – bătaie. Şi după ce-or oboist ei, venea şeful ăla care conducea bătaia: <Ce-i, domnule Pintilie? Renunţi la declaraţia ce-ai făcut la Paşcani?> <Nu…> <Bine, dă-i înainte!>. Venea la mine: <Te desolidarizezi de declaraţia lui Pintilie?> <Nu>. <Dă-i înainte…> Aşa ne-o chinuit vreo trei-patru zile. Când am venit a doua zi dimineaţa la Bucureşti, aceia ce m-o trimes, aceia m-o aşteptat la gară: Gheorghiu Dej, Chivu [Stoica], Doncea. <Ce ai stat atâta, măi?…> <Păi, n-ai spus tu să fiu solidar cu Ilie Pintilie? Am fost solidar cu el şi cu el cu tot m-a dus la Siguranţă la Iaşi şi aum de acolo vin>. <Şi?… te-ai desolidarizat?… Nu, foarte bine!> <Foarte bine, dar ce [bătaie] am luat eu, voi ştiţi?> Ei, am luat-o, am luat-o, aşa o fost…”
[Interviu realizat la Muzeul Municipiului Bucureşti în 1976]
