Industria bulgară a turismului ar putea protesta împotriva testelor PCR solicitate la frontierele Bulgariei cu ţările vecine

Măsurile pe care Bulgaria le impune în lupta împotriva coronavirusului nu sunt reciproce cu ţările vecine, incluse pe lista „roşie” a Ministerului Sănătăţii de la Sofia. Libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor şi capitalurilor s-a schimbat din cauza pandemiei.
„Certificatul verde este suficient pentru ca o persoană să intre în România, dar pentru a reveni în Bulgaria, la certificat se adaugă un test PCR”, a explicat Ghergana Ilieva de la Departamentul Relaţii Publice al Camerei de Comerţ şi Industrie Bulgaro-Română. Potrivit ordinului ministrului bulgar al sănătăţii, aceste restricţii nu se aplică lucrătorilor transfrontalieri şi persoanelor care tranzitează ţara.
Măsurile nereciproce sau dublul standard nu doar complică, ci şi scumpesc legătura dintre bulgari şi români. Este de neînţeles de ce nu se respectă doar măsura certificatului verde, într-un moment în care se presupune că guvernul de la Sofia desfăşoară o campanie de promovare a vaccinării împotriva COVID-19.
„Ministrul turismului din cabinetul interimar, Stela Baltova, ne-a asigurat că se va întâlni cu noi pe această temă”, a comentat Gheorghi Kuncev, vicepreşedintele Asociaţiei hotelierilor, patronilor de restaurante şi touroperatorilor din oraşul Sandanski, care a anunţat disponibilitatea organizării de proteste împotriva testelor de la frontiere.
„Industria noastră a suferit foarte mult în timpul pandemiei, am acceptat toate cerinţele autorităţilor, aproape tot personalul nostru a fost vaccinat. Dar acum, din cauza acestei cerinţe şi testării, pentru acest weekend, turiştii greci şi-au anulat masiv rezervările. Hotelurile vor rămâne din nou goale”, a menţionat Kuncev./ddaniela/ilapadat

(www.bnr.bg – 26 noiembrie)