Autoritățile sanitare olandeze au anunțat că 61 de persoane care au sosit vineri la Amsterdam cu două curse aeriene din Africa de Sud au fost confirmate pozitiv la testul pentru COVID-19 și au efectuat teste suplimentare sâmbătă dimineața pentru a afla dacă vreuna dintre aceste infecții este cu varianta coronavirusului, Omicron, recent descoperită. Aproximativ 600 de pasageri au sosit vineri pe aeroportul Schiphol din Amsterdam cu două curse KLM și apoi au rămas cu orele întregi blocați pentru a fi testați din cauza îngrijorărilor legate de noua tulpină de virus. Ministerul olandez al Sănătății a anunțat sâmbătă că 61 de teste au fost confirmate pozitiv. „Turiștii confirmați pozitiv vor fi plasați în izolare la un hotel din sau în apropiere de Schiphol”, au transmis autoritățile sanitare locale printr-un comunicat. „Verificăm pe cât de repede posibil dacă printre rezultatele pozitive ale testelor se află și cazuri de infecție cu noua variantă de îngrijorare, numită «Omicron»”. Guvernul olandez a interzis vineri toate cursele aeriene dinspre sudul Africii. Ministrul sănătății, Hugo de Jonge, a decis că pasagerii care plecaseră deja spre Țările de Jos vor trebui să fie supuși unor teste și plasați în carantină la sosire. Pasagerii celor două zboruri KLM, din Cape Town și Johannesburg, s-au plâns că au fost ținuți să aștepte pe pista de aterizare mai multe ore. „Aplauze puternice pentru că este un AUTOBUZ care a venit să ne ducă… undeva”, a postat pe Twitter jurnalista de la New York Times, Stephanie Nolen, o pasageră a cursei dinspre Johannesburg, care a transmis ulterior că a fost testată negativ. „Autobuz către o sală până la o coadă imensă. Pot vedea personal de testare COVID în echipament albastru strălucitor. Încă nu există gustări pentru copiii triști”, a adăugat Nolen într-un al doilea mesaj. Un purtător de cuvânt al autorităților sanitare din Kennemerland, regiunea olandeză care administrează Aeroportul Schiphol, a precizat că rezultatele pozitive sunt analizate de un spital medical academic pentru a se afla dacă este vorba de infecții cu noua tulpină. Noua variantă, Omicron, a fost depistată în contextul în care multe state europene se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri de infecție cu coronavirus. Guvernul olandez a anunțat vineri măsura închiderii pe timp de noapte a barurilor, restaurantelor și majoritatea magazinelor ca parte a eforturilor de a încearca să diminueze un val-record de cazuri de COVID-19, care afectează sistemul său de sănătate. (REUTERS – 27 noiembrie)/cstoica/sdm2