„Întreaga apărare colectivă a NATO este concentrată pe’flancul estic’. Pesemne Alianța nu are alte probleme. Terorismul, amenințările la adresa securității din alte regiuni nu au aceeași semnificație ca pericolul care ar veni de la Rusia” – se arată în declarația Ministerului de Externe al Rusiei, cu un contraargument la materialul NATO intitulat „Mituri despre relațiile Rusiei cu Alianța”.
MAE al Rusiei a subliniat că „extinderea necontrolată a Alianței” și „absorbirea de alte și alte teritorii” este însoțită de amplasarea în zonă de infrastructură militară „care este folosită pentru consolidarea retoricii conflictuale a NATO”. Această infrastructură „ar putea fi pusă, potențial, în mișcare, între altele în vederea accelerării transportării tehnicii militare grele și efectivului forțelor armate ale țărilor membre ale Blocului Nord – Atlantic la frontierele țării noastre”, a arătat Departamentul de politică externă al Rusiei. „În țările membre NATO din Europa de Est se construiesc poligoane și obiective pentru depozitarea din timp de tehnică militară grea. Sunt asigurate oportunitățile pentru o prezență militară străină pe teritoriul acestor state, lucru care în cele din urmă se află pe punctul de a se încălca, dacă nu litera, atunci spiritul Actului fondator Rusia-NATO din 1997”, a concluzionat Ministerul de Externe al Federaţiei Ruse./snicolau/atataru
(www.ria.ru – 30 noiembrie)