În Germania, cancelarul interimar Angela Merkel și succesorul său desemnat, social-democratul Olaf Scholz, discută astăzi cu premierii de landuri despre înăsprirea restricţiilor de combatere a pandemiei. Activarea unor măsuri mai stricte pare iminentă, pe fondul îngrijorărilor legate de noua variantă de coronavirus şi de supraaglomerarea sistemului de sănătate. Corespondentul nostru, Vlad Drăghicescu, transmite:
Reporter: Pentru o combatere mai eficientă a pandemiei, viitorul executiv de la Berlin, alcătuit din social-democrați, liberali și ecologişti, anunță înființarea, în cadrul cancelariei federale, a unei celule de criză permanente, care se va reuni zilnic. Potrivit presei, șeful noului organism este un general maior al Bundeswehr, armata federală, despre care Olaf Scholz, viitorul cancelar federal, afirmă că „va face tot ceea ce este necesar pentru oprirea valului pandemic”. În opinia lui Scholz, Germania se confruntă cu provocări noi și dramatice, situație în care „nimic nu poate fi exclus”.
Potrivit social-democratul Karl Lauterbach, vârf de lance al promotorilor de restricții cât mai severe, viitoarea coaliție semafor, numită astfel după culorile partidelor din compoziția ei, intenționează să înăsprească în scurt timp măsurile. Vor exista propuneri corespunzătoare săptămâna aceasta, a anunțat Lauterbach. Una dintre opțiune ar fi ca Bundestagul să restabilească, printr-o simplă rezoluție, situația epidemică de anvergură națională, respectiv starea de urgență, care a expirat la 25 noiembrie. Acest lucru ar oferi pe loc un temei juridic pentru toate instrumentele de criză anterioare. Decizia ar putea fi luată în următoarea sesiune ordinară, săptămâna următoare, începând cu 6 decembrie sau chiar mai devreme, în cadrul unei sesiuni speciale./avladucu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 noiembrie