Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români că există posibilitatea ca mâine 1 Decembrie să se creeze coloane mari de autovehicule cu turiști români la punctele de frontieră dintre Turcia și Bulgaria, precum și la cele dintre Bulgaria și România fapt care va mări timpii de așteptare. Potrivit MAE, astfel de situații se pot înregistra la punctele de frontieră Kapikule, Kapitan Andreevo, Hamzabeyli. Lesovo, Dereköy, Malko Târnovo – sensul spre Bulgaria dar și la Ruse Durankulak și Silistra, sensul spre România. MAE le recomandă cetățenilor români care sosesc din Turcia să se informeze din timp asupra itinerariilor și taxelor de drum, să respecte indicațiile autorităților bulgare, să aibă telefoanele mobile încărcate și rezervele necesare de apă, alimente, medicamente și bani. Ministerul recomandă de asemenea ca turiștii români care sosesc în țară prin Ruse să pregătească în prealabil suma exactă pentru taxa de pod și anume 2 euro sau 4 leva./lalexandrescu/schelaru
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 30 noiembrie