De la Radio Basarabia la Radio Chişinău
„Radiodifuziunea Română, împlinindu-şi datoria, a slujit şi de această dată obştea naţională şi apărarea sufletească a ţării, înlesnind comunicarea directă, vie, hotarâtoare, între cel dintâi purtător al răspunderilor publice şi popor. […] Radio Basarabia este realizarea unor vechi şi îndreptăţite dorinţi ale Moldovei româneşti de dincolo de Prut. Duminică, postul de la Chişinău, dotat cu un program deosebit şi cu un radiojurnal propriu, a făcut ascultătorilor săi un dar deosebit de bine primit transmiţând de la Catedrala Mitropoliei basarabene Sfânta Liturghie…” Acest fragment dintr-un articol publicat în revista Radio Universul din 14 octombrie 1939 aducea la cunoştinţa ascultătorilor din România Mare un eveniment mult aşteptat: înfiinţarea unui post de radio în „Moldova românească de dincolo de Prut”.
S-a vorbit şi scris mult în epocă despre această realizare a Radiodifuziunii Române, pentru că ea era nu numai un succes în plan cultural şi educativ, ci şi unul politic. Fusese un moment prielnic ce nu trebuia pierdut. În 21 ani de când Basarabia reintrase în graniţele ţării, propaganda sovietică fusese activă, iar odată cu dezvoltarea sa radioul devenise un instrument important al ei. De exemplu, Radio Tiraspol (înfiinţat în 1930) – care se recepţiona mult mai bine între Prut şi Nistru decât Radio Bucureşti sau Radio Bod – transmitea adesea emisiuni antiromâneşti şi prosovietice.
Aşa încât, Radio Basarabia (sau Radio Chişinău, cum mai era numit şi pe atunci), înfiinţat la 8 octombrie 1939, împlinea „vechi şi îndreptăţite dorinţi” ale românilor, de la simplii ascultători şi până la oamenii de stat. Scopul său era, pe de o parte, să răspândească spiritul românesc şi cultura naţională, pe de alta să „dea prilejul să se manifeste intelectualilor, artiştilor şi instituţiilor de cultură” de la Chişinău. Basarabenii aveau acum prilejul să asculte şi să fie ascultaţi de românii de pretutindeni, aşa cum fuseseră îndemnaţi în 1917 de Emanoil Catelli, un om politic născut între Prut şi Nistru: „Moldovenii care au tăcut timp de 106 ani, trebuie să vorbească astăzi mult mai tare, să li se audă glasul nu numai până la Petrograd, ci până la Londra, la Paris și la Roma. Căci ei sunt români, numai rușii i-au degradat la rolul de <moldoveni>. Și ei vor să-și ceară acum toate drepturile. Mai mult – ei vor să și le ieie singuri. De aceea-i revoluție acum, ca să luăm îndărăt tot ce ne-au furat tâlharii timp de 106 ani”.
Din păcate, postul de 20 kW de la Chişinău nu avea să reziste nici măcar un an întreg. Emisiunile locale completate cu transmisiile de la Bucureşti aveau să se stingă în anii războiului. Ocupaţia sovietică din iunie 1940 a dus la preluarea postului, o parte din personal şi arhiva au fost retrase la Huşi, iar mai apoi la Iaşi. Emiţătorul de 20 kW care la vremea lui fusese adus de la staţia de emisie Bod a rămas pe loc, fiind distrus de batalioanele NKVD. După câteva luni, Radio Iaşi avea să preia o parte din emisia strategică pentru această zonă…
69 de ani mai târziu. Administraţia Republicii Moldova, cu sprijin de la Moscova, direcţiona programele media de limbă rusă către o propagandă anti-românească şi anti-europeană. Mai mult, împiedica, în aprilie 2009, doi jurnalişti ai Societăţii Române de Radiodifuziune, Cătălin Gomboş şi Mihaela Munteanu, să intre pe teritoriul republicii pentru relatări de la Chişinău. Acestea, precum şi alte abuzuri de acelaşi fel au determinat Radiodifuziunea Română să înceapă demersurile pentru instalarea unui post teritorial la Chişinău. Proiectul s-a concretizat în 2011, la 1 decembrie, când Radio Chişinău şi-a început emisia ca post privat aflat în proprietatea postului public Radio România. Programele noului post de radio conţin ştiri şi emisiuni despre ce se întâmplă în România şi în Republica Moldova, informându-i pe români despre evenimentele culturale, economice şi politice din ambele ţări în care trăiesc.
Dorim să sărbătorim 10 ani de la înfiinţarea postului Radio Chişinău, aşa cum obişnuim la rubrica noastră, cu câteva mărturii-document păstrate în Arhiva de istorie orală: inginerul Paul Ştiubei specializat în montarea studiourilor teritoriale (la Bod – 1933, Chişinău – 1939, Iaşi – 1941, Timiş – 1944, Târgu Mureş – 1958, Cluj – 1966); tehnicianul Gheorghe Crisbăşanu care a participat la transportarea staţiei de 20 kW de la Bod la Chişinău (1938); fostul preşedinte director general al SRR, András Demeter (2010-2012), în mandatul căruia a fost înfiinţat postul de la Chişinău.
Paul Ştiubei – „La Chişinău s-a montat postul Marconi”
„În 1939 s-a montat la Chişinău postul Marconi la care începusem eu să lucrez în ’34. Şi care a fost distrus în timpul războiului, complet. Iar la Bod funcţiona postul <România Mare> sub conducerea lui Alexandru Georgescu. […] Când a început să lucreze postul <România Mare>, postul cel mare, atuncea pe ăsta mic l-au demontat şi l-au dus la Chişinău şi acolo au făcut o mică instalaţie pentru un studio local. Cu ocazia asta m-am specializat oarecum în montarea de studiouri de instalaţii de retransmisie.”
[Interviu de S. Iliescu şi M. Conovici, 1994]
Gheorghe Crisbăşanu – „De-acolo am ajuns la Chişinău”
„[Staţia nouă de la Bod] a fost montată, a fost dată în funcţiune, a intrat în funcţiune pe 25 decembrie 1935, iar staţia de 20 kW a fost demontată şi dusă la Chişinău.
Dacă vreţi să descrieţi drumul, în câte camioane, cât a durat drumul…
Drumul, aproximativ două zile. O zi ne-am dus până la Bacău şi de la Bacău ne-am dus până la Iaşi unde am urcat-o într-o curte şi acolo am staţionat pentru alimentarea maşinilor.
Câte maşini erau?
Patru camioane… camioane de patru tone, International, Ford, Plymouth, Dodge – pentru că noi în Radiodifuziune aveam numai maşini americane. De-acolo am ajuns la Chişinău, am debarcat toate aparatele şi băieţii care au fost, tehnicieni radio, s-au apucat de montaj. Clădirea era gata pentru antenă. Şi noi de-acolo am plecat înapoi.
Cam câţi oameni aţi fost?
Am fost doi la o maşină, plus două turisme: în unul a fost directorul general, Lulu Ionescu [corect este Dan Sărăţeanu] şi directorul tehnic, inginerul [Alexandru] Lohan. [Unii] dintre cei care au fost propuşi pentru montaj au rămas acolo. După ce au terminat montajul, s-au retras la Bucureşti şi au rămas numai oamenii care au rămas pentru exploatare.
Şi dumneavoastră v-aţi întors înapoi…
Fiecare la postul lui…
Deci dumneavoastră aţi stat la Chişinău şi când s-a ridicat antena?
Nu, noi am găsit antena ridicată. Dar în schimb când cu războiul, cu Divizia 1 blindată, Compania noastră I-a de tancuri, am ocupat Chişinăul… După ce am terminat cu ocuparea Chişinăului, a doua zi am luat doi soldaţi înarmaţi cu mine şi ne-am dus, ne-am orientat după un pilon, că un pilon era minat şi un pilon încă era în picioare. Şi se vedea de pe dealul unde am fost noi, pilonul. Şi am plecat pe jos până acolo şi acolo am găsit staţia minată, dar nu stricată complet şi casa intactă şi am anunţat printr-un motociclist care venea la Bucureşti, la Statul Major, printr-o scrisoare, pe directorul general ca să vie cu maşinile, să ridice staţia şi piesele care au mai rămas.
Clădirea staţiei deci a rămas întreagă?
Puţin a fost [lovită], cum s-a dărâmat tavanul. S-au mai lovit cutare piese, nu ştiu ce…
Dar nu erau sparte?
Nu erau sparte, erau intacte… Şi apoi, la vreo patru zile, ne-am dus din nou să vedem ce s-a întâmplat. La vreo patru zile, venise directorul general Lulu Ionescu cu patru camioane, două turisme, cu oamenii necesari… „Demontaţi staţia!“.
Eu m-am retras înapoi la unitate şi am plecat în urmărirea ruşilor spre Odessa…
Numai puţin, între ziua când aţi trimis scrisoarea la Bucureşti şi ziua când a venit directorul Ionescu, staţia a rămas sub pază militară?
Nu, nu mai era nimeni în oraş, noi eram cu tancurile şi nu găseam, puteai să dai cu tunul că nu găseai [pe nimeni]…”
[Interviu de Octavian Silivestru, 1997]
András Demeter – „Niṣte decizii extrem de dificile ṣi extrem de riscante”
„Radio Chiṣinău care într-un fel este <politica externă a Radioului>, dar de data asta urmăreṣte două lucruri majore: primul care se numeṣte <interes naṭional> în sensul mai puṭin erodat de acum, în sensul unei dorinṭe de revenire a României pe piaṭa mediatică din Republica Moldova după dispariṭia tragică în urmă cu câteva decenii, un deziderat care a fost propus de foarte multă lume, care a fost pregătit în mandatul anterior venirii mele, dar care n-a fost finalizat niciodată ṣi care, fără falsă modestie, dacă nu eram eu cu un anumit tip de asumare ṣi determinare, nici acum nu ar fi fost finalizat. Pentru că a presupus niṣte decizii extrem de dificile ṣi extrem de riscante pe care nu toată lumea a fost dispusă să le ia. Am reuṣit până la urmă eu să mi le asum ṣi alături de mine – acolo ṣi unde trebuia – au fost aceste decizii asumate sau susṭinute ṣi de către ceialṭi membri ai Consiliului de Administraṭie. […]
Eu mi-am propus ca Radio Chiṣinău să fie un post foarte european, într-o ṭară foarte îndepărtată de Europa; un post mai european chiar decât este Radio România; un post mai european chiar decât este România o ṭară europeană. Pentru că ecuaṭia pe care o propusesem eu, era una foarte simplă: în contextul în care există o persuadare extrem de puternică dintr-o anumită direcṭie, n-o poṭi învinge – nici nu se pune problema, că au ṣi bani –, n-o poṭi surmonta… n-o poṭi nici măcar… nu te poṭi contrapune cu aceeaṣi abordare. Nu poṭi! E sinucigaṣ! Şi atunci tu trebuie să faci o total altă abordare, să arăṭi doar o alternativă, <se poate ṣi altfel…> […]
Radio Chiṣinău în aceṣti câṭiva ani a ajuns un radio care nu numai că a intrat – aṣa cum speram să intre – în casele oamenilor, dar este un post ascultat, este un post care pe zi ce trece ṣi-a câṣtigat credibilitatea ṣi lucrul ăsta se dovedeṣte ṣi prin simplul fapt că la ultimele alegeri toate formaṭiunile politice s-au dus ṣi au cumpărat publicitate! Dacă toate, înseamnă că există o percepṭie a echidistanṭei ṣi dacă au cumpărat, înseamnă că au audienṭă… că altfel n-ar fi cumpărat! Adică sunt niṣte semne foarte logice ṣi foarte simple, ale utilităṭii sau ale gradului de acceptare, mai ales pe piaṭa mediatică a unor oferte.”
[Interviu de Silvia Iliescu, 2015]
