Realizator: Laurenţiu Văduva – Premierul Nicolae Ciucă cere sprijinul reprezentanților cultelor religioase pentru campania de vaccinare anti-covid. La finalul discuțiilor de astăzi, la care au mai participat ministrul sănătății și coordonatorul Campaniei naționale de imunizare, șeful executivului a mai spus că în ceea ce privește certificatul verde proiectul de lege ar urma să fie votat în parlament până la finalul anului:
Nicolae Ciucă: În acest moment, a fost o discuție și o solicitare a reprezentanților cultelor ca cetățenii să poată să beneficieze de această libertate de a participa la slujbe, fără să se impună obligativitatea deținerii certificatului verde. Am cerut sprijinul cultelor pentru a putea să salvăm cât mai multe vieți, iar discuția a fost dacă vaccinarea este singura soluție și răspunsul a fost, de asemenea, cât se poate de ferm și de clar: vaccinarea este o soluție, iar cea de a doua, complementară vaccinării, este comportamentul, iar prin comportamente înțelegem respectul față de sine, respectul față de comunitate, respectul față de tot ceea ce înseamnă dorința de a salva vieți.
Realizator: În cadrul întâlnirii desfăşurate la Templul Coral din Capitală reprezentanţii celor 17 culte au solicitat ca oamenii să poată participa în continuare la slujbe fără să se impună obligativitatea deţinerii certificatului verde – precizează reporterul nostru Petruţa Obrejan./pvelisar
(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 decembrie)