Belavia, compania aeriană de stat belarusă, a transmis vineri că a fost nevoită să-și reducă flota la aproape jumătate, după ce Uniunea Europeană a instituit sancțiuni la adresa ei. UE a sancționat joi compania Belavia, acuzând-o că transportă migranți, ca tactică de destabilizare a statelor europene; măsuri punitive care au fost coordonate cu autoritățile din Washington. În urma sancțiunilor, companiile de pe teritoriul UE nu mai pot închiria aeronave către compania Belavia, au anunțat oficiali europeni. „Din cauza instituirii restricțiilor, compania aeriană a fost nevoită să își reducă flota”, a anunațat Belavia printr-un comunicat, adăugând că în prezent dispune de 15 avioane. Nu a specificat care dintre cele 14 aeronave Boeing și 15 Embraer, de care dispunea anterior, nu mai fac parte din flotă. La sfârșitul anului trecut, Belavia deținea 15 avioane, inclusiv 5 Embraer și 8 aeronave Boeing, și alte 15 în regim de închiriere. Unul dintre cei mai mari furnizori de avioane de închiriat ai companiei Belavia a fost Air Lease Corporation (ALC). Belavia, singura companie aeriană din această națiune fostă sovietică, cu o populație de 9,5 milioane de locuitori, a anunțat că intenționează să-și reconstruiască flota prin achiziții de avioane și, de asemenea, prin închirieri de la companii din afara UE. Belavia a primit interdicție în mare parte din spațiul aerian al Europei, după un protest internațional în legătură cu devierea unei curse Ryanair, aterizarea în Belarus și arestarea unui dizident aflat la bordul acelei aeronave./cstoica/sdm2
(REUTERS – 3 decembrie)