Deși pare că pandemia, cu tot ceea ce presupune acest fenomen de amploare parcă interminabil – restricții de tot felul, lockdown-uri totale, acces pe bază de certificat care să ateste vaccinarea, proteste și nu în ultimul rând pleiada de variante, tulpini și mutații, care mai de care mai periculoase și mai îngrijorătoare – nu se mai dă dusă, ba chiar ne pune serioase bețe-n roată, putem măcar spera că într-o bună zi ne vom vedea din nou zâmbind, atât la propriu, cât și la figurat, ne vom putea îmbrățișa si vom putea călători oriunde și oricând dorim. Până la urmă speranța rămâne singurul și cel mai puternic antidot al omenirii. Eh, cu toate că mai avem probabil destul de mult până când toate acestea vor redeveni realitate, încet – încet, încep să se întrevadă mici licăriri ale „revenirii la normal”. Așa se face că, spre marea bucurie a multora dintre noi, în acest an autoritățile din mai multe state, mânate probabil și ele de dorința de a „înviora” un pic lucrurile, au
organizat, contrar așteptărilor și a situației nu prea optimiste, o sumedenie de târguri și piețe de Crăciun. Chiar dacă majoritatea dintre acestea nu au amploarea și fastul de altădată, orice eveniment, oricât de mic și de neînsemnat ar fi, contează enorm pentru starea sufletească și moralul fiecărui individ în parte.
Un vechi proverb chinez susține că „și cele mai lungi călătorii încep cu un singur pas”, și nu avem de ce să nu-i dăm crezare, atât timp cât fericirea constă mai degrabă în călătorie decât în destinație. Dar, totuși, și destinația are rolul ei în acest „proces” având în vedere că ea este cea care dă „undă verde” călătoriei. De ce să nu recunoaștem, fără destinație nu ar mai exista călătoria în sine. Indiferent pentru ce anume ne încumetăm la drum – călătoria în sine sau destinația – în orice colț al lumii putem descoperi alte și alte locuri pline de magie. Și când este magia mai prezentă dacă nu în perioada sărbătorilor de iarnă? Crăciunul a reprezentat dintotdeauna un moment încântător, feeric și plin de speranță. Fie că vă plac luminile sclipitoare și ninsoarea abundentă, sau, din contră, vreți să evadați în țările calde, un Crăciun petrecut într-o destinație inedită va fi o aventură pe care nu o veți uita niciodată.
Propuneri de top pentru un Crăciun altfel
* Zürich, Elveția – În acest oraș compact și alpin, un „display” de 12.000 de lumini marchează deschiderea sezonului. Savurați o „schoggi heissi” (ciocolată caldă), explorați galeriile de pe Rämistrasse, sau luați parte la un concert de sărbătoare la biserica în stil romanic, Grossmünster. Amplasat pe râul Sihl, hotelul restaurant Helvetia dispune de 16 camere decorate în manieră Art Nouveau. Calendarul evenimentelor din această perioadă este plin de activităţi captivante, precum încântătoarele lumânări plutitoare „Lichterschwimmen”, circurile de Crăciun, patinoarul Live On Ice, „Bradul cântător” şi prezentarea artistică a luminilor de pe Bahnhofstrasse.
- Sunt în vigoare, însă, o serie de reglementări care se aplică tuturor persoanelor care doresc să călătorească în Elveția, indiferent de statul/regiunea din care sosesc și indiferent de mijlocul de transport utilizat. Înainte de sosire, toate persoanele care doresc să intre pe teritoriul Confederației Elvețiene trebuie să își înregistreze datele de contact prin completarea formularului de înregistrare, în format electronic sau pe hârtie. Toate persoanele care intră pe teritoriul Confederației Elvețiene trebuie să prezinte, la punctul de frontieră sau înainte de îmbarcare dacă sosesc pe cale aeriană, un Certificat COVID.
* Reykjavik, Islanda – Dacă vă place frigul și considerați că sărbătorile de iarnă nu au niciun farmec fără zăpadă, Reykjavik oferă o impresionantă variantă a unui oraș plin până la refuz cu tradiții specifice de Crăciun. În acest peisaj desprins parcă din altă lume, lumina zilei este o apariție de patru ore, iar Aurora Boreală aprinde cerul nopții. Statuile a 12 flăcăi Yule (versiunea islandeză a Moșului) veghează la fiecare colț de magazin. Cazați-vă la Hotelul Leifur Eiriksson și luați cina de Crăciun la restaurantul cu fructe de mare Vid Tjörnina, care atrage deopotrivă localnici și turiști cu preparate din bucătăria clasic islandeză. Islanda este destinația perfectă de vacanță pentru călătorii în căutarea spiritului Crăciunului. Aici, sezonul sărbătorilor pulsează de piețe de Crăciun pline de viață, unde căsuțele din lemn pline de mâncare, băutură și cadouri strălucesc, în timp ce pomii de Crăciun impunători stau de pază. Așteptați-vă la un adevărat ținut al minunilor de iarnă, format din câmpuri de lavă sălbatică și munți stâncoși, acoperiți cu zăpadă pentru un plus de strălucire. Și, dacă lucrurile încep să se „răcească” sub 0 grade, nu există moment mai bun pentru a face o baie caldă în apele geotermale ale Lagunei Albastre. Faceți o plimbare cu mașina în munți și surprindeți aurora boreală sclipind pe cerul întunecat și nu uitați de alte șederi sezoniere, cum ar fi drumețiile în apropierea ghețarului Snaefellsjokull.
- Autoritățile islandeze au introdus, în contextul pandemiei de COVID-19, restricții de călătorie care pot fi consultate la: https://www.logreglan.is/english/regarding-travel-restrictions-to-iceland… și https://www.covid.is/categories/travel-to-and-within-iceland. Un ghid privind măsurile aplicabile la frontieră este disponibil la https://island.is/en/p/entry. Anterior efectuării călătoriei în Islanda, fiecare persoană trebuie să completeze un formular electronic de înregistrare prealabilă, disponibil la pagina de internet: https://visit.covid.is/. Persoanele care furnizează dovada validă a vaccinării complete împotriva COVID-19 sau a existenței unei infecții anterioare trebuie să prezinte, la momentul îmbarcării și la sosire, un test molecular tip PCR sau antigen (rapid) cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 ore anterior îmbarcării cu destinația Islanda.
* Tromsø, Norvegia – Cum ar fi să vă lăudați prietenilor că v-ați făcut concediul în apropiere de Polul Nord? Tromso, cel mai mare oraș norvegian din regiunea Cercului Arctic, este așezat pe o insuliță și se laudă cu renumele de „Parisul Nordului”. Găsiți aici Catedrala Arctică, o operă de artă modernă desăvârșită, cu vitralii uriașe, dar și un muzeu cum rar vă ete dat să vedeți, ce găzduiește o expoziție permanentă despre civilizația laponă. În Tromso, soarele se vede din mai până în iulie. Între noiembrie și ianuarie este noapte arctică. Tromso oferă priveliști de neegalat ale luminilor nordice (căutați-le cu privirea între ora 18:00 și miezul nopții). În plus, există curse cu sănii trase de câini și o telecabină în vârf de munte. Cele mai multe hoteluri sunt închise de sărbători, dar nu și Clarion Hotel Bryggen, aflat chiar în portul orașului. Cina tradițională de Crăciun norvegian serviți-o la restaurantul Astro. Nu veți regreta!
- Pentru a limita răspândirea cazurilor de COVID-19, măsurile de intrare au fost înăsprite începând cu data de 26 noiembrie 2021. Ca regulă generală, toate persoanele cu vârsta de peste 16 ani trebuie să se înscrie în sistemul de înregistrare a intrărilor în Norvegia, apoi s-a reintrodus cerința prezentării unui certificat de testare cu rezultat negativ obținut cu 24 de ore înainte de intrarea în Norvegia pentru persoanele care nu pot demonstra prin intermediul unui certificat COVID-19 verificabil că sunt complet vaccinate sau că s-au vindecat de COVID-19 în ultimele șase luni.
* Edinburgh, Scoția – În al doilea cel mai populat oraș din Scoția sunteți acasă la una dintre cele mai vii festivități de sărbătoare, care includ spectacole de lumini și focuri de artificii. În această bijuterie scoțiană cunoscută pe scară largă pentru artă, cultură și teatru, focurile de artificii luminează cerul de la Castelul Edinburgh la Palatul Holyroodhouse. Pentru nopți liniștite și confortabile vă recomandăm Waldorf Astoria Edinburgh – The Caledonian (de cinci stele) și Hotelul Hilton. Vrăjitoarele erau arse pe rug lângă porțile Castelului din Edinburgh în secolul al XVI-lea, acum tot ce ne mai poate mistui este râvna pentru magia acestui castel. Nu doar piețele cu miros de turtă dulce și petrecerile „dezordonate” Hogmanay fac Edinburgh-ul iernatic atât de atrăgător. Chiar și sub cerul gri, există muzee și restaurante de clasă mondială, care vă vor lua ochii, iar vânturile înghețate ale Mării Nordului vor fi scuza dvs. pentru a vă afunda într-o tavernă confortabilă pentru un scotch care vă va încălzi sufletul. Pentru călătorii mai ieftine, mergeți la începutul lunii decembrie, când piețele de Crăciun sunt deschise, dar orașul este încă relativ liniștit. Faceți o întoarcere pe la roata panoramică de deasupra străzii Princes, „târâți-vă” într-un bar sub luminile de pe George Street și intrați în Scottish National Gallery pentru a contempla scenele de iarnă. După lăsarea întunericului, mergeți la Grădina Botanică Regală pentru a savura cidru condimentat și pentru a vă minuna de luminile sale de Crăciun. Bonus: Restaurantul Loch Duart servește somon și rață, gătite la perfecțiune.
- Guvernul Marii Britanii a introdus, începând cu marți, 30 noiembrie 2021, pentru toate persoanele (inclusiv cele vaccinate cu ambele doze) care sosesc în Anglia obligativitatea efectuării unui test PCR în ziua a doua de la sosire și autoizolarea până la primirea rezultatului testului. Călătorii vaccinați cu schemă completă (două doze sau o singură doză, conform tipului de vaccin) cu cel puțin 14 zile înainte de sosirea în Anglia, trebuie să prezinte: dovada rezervării unui test COVID-19 de tip PCR care urmează să fie efectuat în a doua zi de la sosire. Detalii suplimentare pot fi consultate la pagina de internet: https://www.gov.uk/government/publications/list-of-private-providers-of-coronavirus-testing/list-of-private-providers-of-coronavirus-testing. Călătorii nevaccinați (vaccinați parțial/incomplet sau vaccinați în cadrul unor programe nerecunoscute de autoritățile britanice) trebuie să prezinte: un test (PCR, rapid antigen sau LAMP) pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, cu rezultat negativ, efectuat cu 3 zile înainte de a călători, eliberat în limba engleză.
* Provence, Franța – Imaginați-vă o plimbare pe străzile pietruite în timp ce muzica de la bisericile medievale invadează atmosfera. Luminile sunt înșirate de-a lungul străzilor și oamenii se adună în Piața mare de Crăciun pe Place Masséna. O iarnă provensală este întotdeauna una de basm: satele tăcute revin la viață, iar pe tarabele din piețe puteți adulmeca cele mai proaspete produse foie gras. În regiunea de grand hoteluri – Couvent des Minimes Hotel & Spa și Terre Blanche Resort – sezonul parcă se oprește în loc. Dar pentru cea mai pură evadare, pentru chintesența călătoriei, de ce să nu închiriați o fermă renovată, veche, dar cu o „inimă” care bate înăuntru? Cina din Ajunul Crăciunului de la Le bistrot Mogador – Château d’Estoublon este o masă tradițională „cu greutate”, considerată de cei care i-au trecut deja pragul „Marea Cină”.
* Courchevel, Franța – „Momentul” rusesc al lui Courchevel – când a devenit o poreclă pentru excesele oligarhilor – s-a încheiat. Dar asta nu i-a afectat nicidecum statutul de „loc de adunare” pentru superbogații lumii. Pârtiile largi, ușor de folosit, se combină cu restaurantele cu stele Michelin și hotelurile de cinci stele pentru a crea cea mai luxoasă dintre toate stațiunile de schi. Această perioadă deține cel mai intens „zgomot social”: gândiți-vă la râuri de șampanie, opulență, excese și lux, toate așezate pe o creastă montană ascuțită. Anul Nou în Courchevel nu este ieftin, așa că economisiți acolo unde puteți, rezervând un apartament central cu self-catering în Les Chalets du Forum. Și, cel mai important, nu așteptați până pe 31 decembrie pentru a începe să sărbătoriți.
- Începând cu data de 11 octombrie 2021, persoanele nevaccinate care sosesc din România trebuie să prezinte un test PCR sau antigen efectuat cu maximum 24 de ore înainte de plecare sau un certificat de recuperare de COVID-19, care atestă o infecție de cel puțin 11 zile și maximum șase luni. Începând cu luna iunie a.c., persoanele care sosesc din România în Franța nu trebuie să mai prezinte un test negativ pentru COVID-19 dacă sunt vaccinate. La intrarea pe teritoriul francez se aplică o serie de măsuri pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani care sosesc din România, conform Strategiei de redeschidere a frontierelor: nu au nevoie de test negativ pentru COVID–19 persoanele care sunt vaccinate complet cu un vaccin autorizat de UE.
* Praga, Republica Cehă – Înțesat cu o incredibilă arhitectură gotică și barocă, orașul Praga vă va tăia răsuflarea cu orbitoarele decorațiuni de Crăciun. Sau, mai bine spus, vederea!Adăugați la asta târgurile de sărbătoare din Piața Orașului Vechi și din Piața Wenceslas și aveți o experiență de vacanță pe care nu o veți niciodată.Plimbați-vă pe istorica Stradă Nerudova din cartierul Malá Strana și urmăriți arhitectura orașului, sau prindeți o seară de operă sau de balet la Opera de Stat sau Teatrul Național. Design Hotel Josef cu 109 camere este echipat cu fotolii Baleri, băi Philippe Starck și pilote din puf.Nu ratați: berăriile locale remarcabile. Savurați o halbă de Pilsner la confortabilul restaurant U Pinkasů.
- Toți cetățenii români care călătoresc din România în Cehia au obligația de a completa, înaintea plecării în călătorie, formularul electronic de sosire (https://plf.uzis.cz/) și de a prezenta dovada completării acestuia la intrarea pe teritoriul ceh. Persoanele nevaccinate care sosesc în Cehia din România au obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test PCR, a cărui valabilitate să nu depășească 72 de ore, și de a efectua un nou test PCR între a 5-a și a 7-a zi de la sosirea în Cehia, perioadă în care trebuie să poarte oriunde în afara reședinței un dispozitiv respirator FFP2 sau echivalent.
* Salzburg, Austria – Bucurați-vă de un schmaltz „nerușinat” – aceasta este vacanța festivă plină de fantezie. Îmbrăcat în finețe barocă și înconjurat de vârfuri acoperite de zăpadă, Salzburg este orașul lui Mozart și al The Sound of Music, ferm tradițional, ca o cutie de ciocolată, care vă va învălui în confort. Plimbați-vă pe străzile orașului vechi, pășiți pragul tavernelor cu bere din abunență și faceți cumpărați-vă neapărat „lederhosen”, un soi de salopetă tradițională. Faceți o primă călătorie într-o răsfoire atmosferică de-a lungul îngustei străduțe Getreidegasse, strălucitoarea alee de cumpărături din Salzburg, unde casele renascentiste cu cinci etaje oferă un bastion împotriva vremii de iarnă. Explorați pasajele arcuite, slab luminate și, după câțiva pași, s-ar putea să dați peste Balkan Grill Walter, un chioșc care vinde cârnați din carne de vită din Balcani, din 1950. După aceea, faceți o oprire pentru un prosecco la barul de vinuri intim al lui Seppo sau relaxați-vă alături de mulțimea ascunsă în Grădina Sternbräu beer.
* Viena, Austria – În capitala Austriei, Crăciunul pare să vină mai repede decât în oricare alt colț al lumii. O plimbare cu tramvaiul pe Ring vă lămurește imediat cum stau lucrurile. Primăria se transformă în palat de basm, târgurile tradiționale vă fac cu ochiul din fiecare cotlon, iar pe străduțele cochete vă îmbie mirosul de vin fiert, wurști, castane și cartofi. Vă recomandăm Hotelul Ring, situat central, pe Kaerntner Ring chiar vizavi de Operă, clasic la exterior dar modern și artistic la interior.
- Persoanele care călătoresc în Austria din România, care pot furniza dovezi că în ultimele 10 zile s-au aflat pe teritoriul Austriei, pot intra în Austria fără înregistrare prealabilă și fără să intre în carantină, cu prezentarea unei dovezi de risc epidemiologic redus, astfel: prezintă rezultatul negativ al unui test pentru virusul SARS-CoV-2, de tip PCR (valabilitatea să nu depășească 72 de ore de la data prelevării probelor) sau prezintă un certificat de vaccinare cu un ser autorizat.
* Tallinn, Estonia – Tallinn, capitala Estoniei, este ca un oraș de basm care a rămas în timp. Centrul vechi este înconjurat de un zid medieval solid, cu turnuri de veghe, cu acoperiș roșu. Străzile pietruite sunt ticsite de clădiri care au făcut față istorie și schimbărilor timpului. Piața se află lângă vechea primărie, care datează din anul 1404 și care a devenit cea mai veche din Statele Baltice. Există o mulțime de magazine care vând cele mai frumoase obiecte de artă și meșteșuguri locale. Unde mai pui că ferestrele mari ale restaurantelor și cafenelelor oferă turiștilor un peisaj de poveste.
- În perioada 29 noiembrie – 5 decembrie 2021, România se află pe lista roșie a statelor membre UE, prin urmare sunt exceptate de la aplicarea restricțiilor la intrarea în Estonia doar persoanele care prezintă un certificat de vaccinare sau un certificat de recuperare în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2. Persoanele care nu prezintă una dintre aceste dovezi sunt obligate să se autoizoleze pentru o perioadă de 10 zile. Perioada de autoizolare poate fi redusă prin prezentarea unui test negativ la intrarea în Estonia (efectuat înaintea sosirii sau imediat după sosire), urmat de un al doilea test negativ, efectuat nu mai devreme de a șasea zi de la data primului test.
* New York, SUA – Acest oraș este întruchiparea propriu-zisă a Crăciunului, exact așa cum a fost această sărbătoare ecranizată. Nu ratați spectacolele magice de la Macy’s (Miracle on 34th Street); treptele Hotelului Plaza (Singur acasă 2); și arborele emblematic Rockefeller (din Elf). Șansa de „bălăceală” în zăpadă nu este la fel de mare ca în filmele cu omăt artificial, dar este posibil să și ningă, deoarece temperaturile pot scădea până la -10 grade C. Magazinele din New York au scopuri caritabile de Crăciun, cu vitrine epice și galerii gratuite. Începeți cu scena strălucitoare de la Bergdorf Goodman de pe 5th Avenue, apoi treceți de Tiffany’s înainte de a vă opri la Saks. Apoi mergeți la Rockefeller Center pentru un vin fiert și admirați unul dintre cele mai spectaculoși pomi de Crăciun. Pentru cumpărăturile de Crăciun, Bryant Park este transformat într-un sat de iarnă, cu tarabe care vând cadouri la prețuri accesibile, cum ar fi eșarfe și săpunuri hand-made. Este gratuit să mergi și la patinoar aici.
* Key West, Florida, SUA: Nu se poate obține nicăieri mai multă euforie decât în Key West.Temperaturile calde, hanurile istorice, palmierii, cele peste 300 de baruri și restaurante, plajele frumoase și mulțimea de oameni care știu cum să se distreze fac din Key West o alegere desăvârșită pentru a petrece Crăciunul. Dați o fugă în cel mai sudic oraș al Statelor Unite continentale, în Key West, pe insula omonimă din arhipelagul Florida Keys, capitală a comitatului Monroe, statul Florida, locul de suflet al marelui Hemingway. De bază în alcătuirea meniului: fructele de mare. Chiar lângă strada plină de viață Duval, se află hotelul Marquesa, o oază de relaxare: trei clădiri istorice, o curte imensă și două piscine.În dimineața de Crăciun, un mic dejun tip bufet vă este servit direct la piscină.Găzduit într-o casă parohială victoriană din anul 1906, meniul restaurantului de 4 stele Nine One Five, specializat în tapas (aperitive spaniole), vă va satisface pe deplin gusturile.
* Aspen, Colorado, SUA: Dacă visați la un Crăciun alb, Aspen este locul potrivit pentru dvs. Aspen nu oferă numai posibilitatea practicării schiului pe munții acoperiți de zăpadă, ci este și gazda unor evenimente incredibile de muzică și „pilonul” decorațiunilor.
* Santa Claus, Indiana, SUA: Un oraș numit după Moș Crăciun îndeplinește toate criteriile din timpul sărbătorilor, oferind plimbări prin tot felul de magazine și atracții tematice de Crăciun.
* Durango, Colorado, SUA: Dacă doriți un Crăciun la munte fără tot fastul și strălucirea specifică sărbătorilor, Durango este locul cel mai potrivit.Bucurați-vă de mediul natural curat și relaxați-vă printr-un Crăciun mai puțin obișnuit.Acest oraș servește drept destinație pentru o vacanță de modă veche fără toată atitudinea din Aspen, de exemplu.Explorați locuințele din Pueblo, schiați sau pur și simplu ascundeți-vă la un pahar de rom într-un adevărat salon din Vest. Hotelul Leland House & Rochester aduce un omagiu trecutului cinematografic al orașului: fiecare dintre cele 15 camere reamintește de un film produs la nivel local.Grandiosul Hotel Strater găzduiește Salonul Diamond Belle, preferatul scriitorului american Louis L’Amour.Ajunul Crăciunului trebuie să vă prindă neapărat la bistro-ul Ken & Sue’s, unde trebuie neapărat să încercați medalioanele de porc împachetate în bacon afumat într-un sos dulce de melasă și cidrul.
* Chicago, Illinois, SUA – Chicago, orașul vânturilor, este împodobit, anual, cu un milion de beculețe. De fapt, vă va impresiona încă de cum puneți piciorul pe aeroportul O’Hare, cel de-al doilea ca mărime din SUA. În oraș, descoperiți la fiecare colț târguri de Crăciun și brăduți împodobiți. Nu trebuie ratat turnul Sears, de 110 etaje și 441 de metri înălțime, și nici John Hancock Center, o altă clădire binecunoscută, de unde aveți o panoramă amețitoare a orașului. O veste bună legată de cazare: în America se plătește pe cameră, nu contează câte persoane stau înăuntru, însă o noapte poate costa în medie, 180 de euro. Cu o tematică tropicală, Hotelul Monaco Chicago este un spațiu de tip boutique cu multă vervă și simț al umorului.
* Charleston, Carolina de Sud, SUA: Crăciunul în Charleston este plin de farmec „sudist” și ciudățenii delicioase, cum ar fi lichior de ouă cu bourbon și crupe cu creveți. Să nu mai vorbim de străzile frumos decorate ticsite cu magazine, cu flori de Crăciun (chiar Floarea Crăciunului – Poinsettia), și renumita ospitalitate a sudului. Cele 21 de camere ale conacului Wentworth, decorate în stil victorian și împodobite cu coroane de magnolii, au fiecare în parte propriul șemineu, iar pe perne veți găsi … trufe de ciocolată. La Peninsula Grill, Chef Graham Dailey utilizează o selecție foarte aleasă de glazuri și sosuri, pentru fripturile la grătar și creveții jumbo. Alegeți între glazura albastră balsamică cu brânză, cea cu piper roșu Béarnaise, cu unt de trufe și foie gras sau sos de coniac cu piper!
* Boston, Massachusetts, SUA: O „laudă” de oraș în istoria americană, Boston se mândrește cu peste 2800 de lămpi cu gaz, copaci „împachetați” în lumini albe și cu impresionantul pom de Crăciun situat în fața Faneuil Hall. Bucurați-vă de străzile de pe Beacon Hill pudrate cu zăpadă, și celebrele fantome de Crăciun de la Sanders Theatre Harvard. Un șemineu pe gaz încălzește fiecare dormitor al Hotelului Beacon XV, care amestecă detaliile clasice cum ar fi un lift antic tip cușcă cu picturi abstracte aldine. Restaurantul No. 9 Park vă poate servi o cină șocant de gustoasă.
- Începând cu data de 8 noiembrie 2021, toți pasagerii care călătoresc cu o linie aeriană către Statele Unite, ȋncepând de la vârsta de 2 ani, trebuie să prezinte la ȋmbarcare un rezultat negativ al unui test viral COVID-19 efectuat cu cel mult trei zile ȋnainte de data călătoriei pentru pasageri cu schema de vaccinare completǎ, sau cel mult o zi ȋnaintea zborului pentru pasagerii nevaccinați.
* Quebec, Canada – Dacă sunteți în căutarea unui Crăciun petrecut în pustietate, Quebec ar putea fi locul ideal pentru dvs. Descris ca un „paradis pentru amatorii de ecologie”, Quebec oferă multe oportunități pentru drumeții și curse cu snowmobilul. Străzile înguste pietruite, arhitectura orașului, fondat în 1608 de exploratorul francez Samuel de Champlain, și abundența zăpezii fac ca și cel mai romantic european să rămână uluit în fața acestor frumuseți. Suficiente motive, am zice noi, pentru a nu rata o vacanță de Crăciun aici. În fiecare seară vă așteaptă concerte și concursuri, iar localnicii vă vor surprinde cu amabilitatea lor și cu poveștile despre obiceiurile locului. Aflat într-un fost depozit de piatră din secolul al XIX-lea, în Vieux-Port, Auberge Saint Antoine iese în evidență pentru perfecțiunea cu care juxtapune vechiul cu noul. Sărbătoriți Crăciunul cu preparate autentice franțuzești la restaurantul Aux anciens Canadiens. Quebec este, la nivel mondial, una dintre destinațiile preferate pentru petrecerea vacanței de iarnă.
- Informații cu privire la planul de eliminare a restricțiilor încă în vigoare se găsesc la https://covid-19.ontario.ca/plan-safely-reopen-ontario-and-manage-covid-19-long-term. Informații cu privire la măsurile de sănătate publică în vigoare se găsesc la https://www.quebec.ca/sante/problemes-de-sante/a-z/coronavirus-2019/mesures-en-vigueur/a-propos-des-mesures-en-vigueur.
* Barbados – Caraibe este parcă făcut pentru croaziere în timpul Crăciunului. Aici, totul este despre scăldatul în mările azurii, plaje cu nisip auriu și savurarea unui pahar de rom. Barbados a renunțat la regina Elisabeta a Marii Britanii ca șef de stat, devenind marți, 30 noiembrie, o nouă republică, cu primul său președinte, și rupând ultimele legături coloniale rămase după aproape 400 de ani de la sosirea primelor nave englezești pe această insulă din Caraibe. Barbados, destinația favorită din Caraibe, este mai „relaxat” între mijlocul lunii septembrie și jumătatea lunii decembrie, când prețurile hotelurilor scad cu până la o treime, iar oamenii caută soarele în locul iernii. Există riscul de ploaie, dar nu durează niciodată mult și temperatura este încă de 27 de grade C. Partea atlantică a insulei este un vârtej entuziasmant de țărmuri dramatice (în special în jurul orășelului Bathsheba), cu posibilități de surf, palmieri de cocos și dealuri înverzite, departe de stațiunile de plajă aglomerate care mărginesc coastele de vest și de sud. Bay Tavern din Martin’s Bay este un loc liniștit în care localnicii iau o pauză de joi după-amiază, tragând (și simțind) briza la un „lime”.
- Toți călătorii trebuie să completeze online, cu cel mult 72 de ore anterior sosirii, formularul Embarkation/Disembarcation Form (ED Form), disponibil la: www.travelform.gov.bb. Autoritățile din Barbados iau în considerare istoricul de vaccinare al călătorilor și statele în care aceștia au călătorit sau pe care le-au tranzitat în ultimele 21 de zile. Persoanele care au călătorit în Africa de Sud, Brazilia și India trebuie să prezinte la intrare un test PCR negativ. În cazul persoanelor cu acest istoric de călătorie, nu are relevanță vaccinarea prealabilă.
* Sultanatul Oman – Mai puțin strălucitor decât Dubaiul, Oman se bucură în continuare de temperaturi grozave (25 până la 30°C), cu o mulțime de activități distractive pentru copii, la care se poate ajunge după un zbor peste noapte ușor de gestionat. La doar 15 minute de aeroport, puteți ajunge direct pe plajă. Dincolo de plajă, puteți face o excursie tradițională cu „dhow” – o mică barcă de navigaţie tradiţională. Absorbiți vibrațiile beduine ale deșertului arab, încercați să observați stelele și să călăriți pe cămile la Wahiba Sands. Faceți o excursie de o zi în jurul capitalei Muscat pentru a explora Mutrah Souq-ul său cu parfum de tămâie. În apropiere, chemarea la rugăciune răsună în jurul minaretelor de la opulenta Mare Moschee Sultan Qaboos, deschisă în majoritatea zilelor pentru vizite.
- Din luna septembrie 2021, toți călătorii majori care sosesc în Sultanatul Oman din orice destinație, pe cale aeriană și maritimă, trebuie să fie vaccinați împotriva COVID-19 cu ambele doze de vaccinuri aprobate de Sultanat și trebuie să facă și un test molecular tip PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2, cu maximum 96 de ore anterior intrării în acest stat și, din nou, la 8 zile după sosire.
* Tenerife – Dacă sperați să adăugați puțin soare Crăciunului, acesta este locul ideal. Da, turismul și-a pus amprenta pe Tenerife, dar stațiunile sufocate de oameni ocupă doar o fracțiune din insulă. Dincolo, ne așteaptă o frumusețe nealterată: sate pe litoral și golfuri pitorești, orașe coloniale grațioase și o pădure tropicală, cu licheni și râpe. Și totul sub privirea uluitoare a unui vulcan vechi de 200.000 de ani.
- Toți pasagerii care se îmbarcă în România cu destinația Spania trebuie să prezinte: certificatul european digital COVID, cu opțiunile: certificatul european digital COVID care atestă vaccinarea completă împotriva COVID de la care au trecut minim 14 zile; certificatul european digital COVID care atestă recuperarea post-COVID-19 de la care au trecut minim 11 zile, dar nu mai mult de 180 de zile; certificatul european digital COVID care atestă rezultatul negativ al unui test PCR realizat în ultimele 72 de ore anterioare călătoriei sau certificatul digital european care atestă rezultatul negativ al unui test antigen realizat în ultimele 48 de ore anterioare călătoriei.
* Marrakech, Maroc – Există o vorbă locală conform căreia Marocul este „o țară rece cu soare fierbinte”, pentru că în timp ce zăpada de pe Munții Atlas de la mijlocul lunii noiembrie până în aprilie vă arată cât de îngrozitor de frig poate fi noaptea, există un cer albastru senin și străpungător și o căldură suficient de dogoritoare pentru a merge la piscină. Acesta este momentul să faceți o călătorie „chilipir” la Marrakech, cu condiția să vă împachetați haine mai groase. Iulie și august sunt și mai ieftine, dar merită doar dacă puteți face față temperaturilor de peste 40 de grade C.
- Din păcate, începând cu data de 29 noiembrie 2021, ora 23.59, autoritățile marocane au decis suspendarea tuturor zborurilor directe cu destinație Maroc, pentru o perioadă de 2 săptămâni. Zborurile internaționale ale companiei aeriene Royal Air Maroc către și dinspre Maroc au fost anulate începând cu data de 29 noiembrie 2021, ora 23.59 până la data de 13 decembrie 2021, ora 23.59. Conform dispozițiilor sanitare actualizate la data de 26 noiembrie 2021, pentru accesul pe teritoriul marocan, țările au fost clasificate în trei liste (lista „A”, lista „B” și lista „C”) în conformitate cu recomandările Ministerului Sănătății, pe baza datelor epidemiologice oficiale publicate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) sau de aceste țări. România se regăsește în lista „A”. Lista „B” include țările care se confruntă cu o răspândire de variante a virusului sau absența unor statistici precise privind situația epidemiologică, condițiile de acces pe teritoriul marocan fiind mai restrictive. Lista „C” include țările cu risc ridicat de răspândire a virusului: Africa de Sud, Botswana, Eswatini, Namibia, Lesotho, Mozambic, Zimbabwe.
* Singapore – Singapore este experiența supremă de Crăciun. Festivitățile încep la jumătatea lunii noiembrie, când aproape patru kilometri de lumini de Crăciun sunt aprinse în zona comercială Orchard Road. La scurt timp, restaurantele încep să își pregătească meniurile festive, iar Țara Minunilor de Crăciun se deschide la Gardens by the Bay. Crescendo-ul sezonului este numărătoarea inversă extravagantă și petrecerea cu artificii de la Marina Bay. Dacă sunteți îngrijorați de faptul că vă veți simți prea „luminat”, alegeți să stați la un hotel de pe plajă precum Capella Singapore pe insula Sentosa. Cu piscinele sale infinite, grădinile de 30 de acri și vederile la Marea Chinei de Sud, este un sanctuar în mijlocul strălucirii festive.
- Momentan, nu este permisă intrarea cetățenilor străini în Singapore pentru scurtă ședere (inclusiv turism), indiferent de cetățenie sau statul din care provin, cu unele excepții, dar nu puteam rata ocazia de a aminti această destinație pe care este absolut necesar să o aveți în vedere pentru o eventuală călătorie, atunci când situația o va permite.
* Mauritius – Mai degrabă înflorirea copacilor Flame bottletree, renumit pentru florile roșii strălucitoare în formă de clopot care acoperă adesea întregul copac atunci când este golit de frunze, decât împodobirea brazilor, marchează începutul sezonului festiv în Mauritius. Acești copaci, roșii precum costumul lui Moș Crăciun, înfloresc între sfârșitul lunii noiembrie și începutul lunii decembrie. La scurt timp după aceea, pe insulă apar decorațiuni sezoniere în toate colțurile hotelurilor și ale vitrinelor. Mâncarea este esențială pentru un Crăciun maurițian, iar hotelurile din stațiunile de pe plajă, precum Grand Baie și Flic-en-Flac, oferă cine de gală și brunchuri festive, astfel încât să puteți savura un cocktail memorabil.
- Începând cu luna octombrie 2021, cetățenii străini care călătoresc în Mauritius şi prezintă dovada vaccinării şi a efectuării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, obținut cu 72 ore înaintea sosirii, pot intra în țară fără restricții de deplasare. Aceștia vor efectua o testare suplimentară în a cincea zi a şederii. Este obligatorie deținerea unei asigurări valabile de sănătate care să acopere COVID-19. Informaţii actualizate pot fi obţinute accesând pagina de internet: https://mauritiusnow.com/.
* Maldive – Schimbați paleta tradițională de culori festive de roșu și verde pentru un peisaj cu un milion de nuanțe de albastru. Zburați către capitala, Malé, apoi luați un hidroavion către o stațiune privată pe insulă, cum ar fi Medhufushi. Dormiți într-o vilă suspendată pe piloni deasupra apelor calde de jacuzzi ale Oceanului Indian, faceți snorkeling (activitate sportivă de scufundare/înot la suprafața apei) și navigați în timpul sezonului. Multe hoteluri din Maldive oferă meniuri tradiționale în ziua de Crăciun, ocazie cu care veți fi răsplătiți cu platouri de homar proaspăt și stridii – toate „spălate” cu o sticlă de vin spumant.
- Turiștii care călătoresc în Maldive pot obține viza la sosire. Turiștii trebuie să dețină o confirmare a rezervării hotelului pentru întregul sejur într-o unitate turistică înregistrată. Toate categoriile de călători, inclusiv cei care au efectuat schema completă de vaccinare împotriva COVID-19, trebuie să dețină un rezultat negativ al unui test PCR, efectuat înainte de intrarea în Maldive.
* Goa, India – Influențele portugheze de pe coasta Indiei, bisericile catolice albe, clopotele și colindătorii vor face din această vacanță perfectă o scenă dintr-un film Bollywood. Goa este un amestec fascinant de viață modernă și moștenire istorică, fiind una dintre cele mai frumoase destinații din India. Complexul de peste 88 de acri, Fort Aguada Beach, a fost construit pe ruinele unei cetăți portugheze de secol XVI. Cinați de sărbători la sofisticata Casa Portuguesa și faceți o scurtă plimbare de-a lungul Mării Arabiei. O călătorie în Goa este o adevărată experiență de viață în care veți descoperi o lume exotică, nebănuit de atractivă, o lume cu multiple fațete ascunse. În Goa veți fi purtați pe ritmurile lente ale genului muzical care a luat naștere aici și care îi poartă numele. O călătorie pe cinste! Dacă tot ați ajuns până aici, petreceți Crăciunul într-o croazieră de lux de-a lungul celui mai sfânt râu din India, Gange, unde căldura soarelui se amestecă surprinzător de bine cu spiritul Crăciunului. În aceste croaziere, veți descoperi un amestec de dimineți încețoșate, care dezvăluie treptat temple antice, bazarurile pline de viață și fortărețele solemne de la Jaipur și Varanasi.
- Pe data de 28 noiembrie 2021, Ministerul Sănătății – India, a comunicat protocolul care va fi aplicat de la 1 decembrie 2021 călătorilor care doresc să intre în India. Portalul AIR SUVIDHA: Toți pasagerii internaționali care călătoresc în India (inclusiv pasagerii aflați în tranzit) trebuie să se înregistreze în mod obligatoriu pe Air Suvidha Portal (www.newdelhiairport.in).
* Laponia finlandeză – Pentru o adevărată afacere și nenumărate activități inedite de iarnă, cum ar fi motocicletele de zăpadă, schiatul și plimbările cu reni, mergeți spre nord, către stațiunile mai mici Levi (la doar 20 de minute de aeroport), Yllas sau Saariselka. Aici, satul lui Moș Crăciun este în sălbăticie: o grămadă de căbănuțe sclipitoare din lemn ascunse printre pini încărcați de zăpadă. Copiii pot decora prăjituri din turtă dulce cu Mama Crăciun, pot face decorațiuni și pot vizita școala de spiriduși pentru a învăța cuvinte finlandeze precum „Hyvaa Joulua” (Crăciun fericit), precum și să aibă un tête-à-tête privat cu Moș Crăciun însuși. Accentul se pune ferm pe distracția festivă dar, neașteptat, „opririle” cu suveniruri sunt rare. Mergeți în al doilea sau al treilea weekend din decembrie, pentru un peisaj de zăpadă garantat. Timpul suficient este esențial: nu rezervați niciuna dintre acele călătorii dus-întors de 24 de ore, întrucât veți fi atât de obosiți și nervoși încât vă veți întreba de ce v-ați deranjat. Patru-cinci nopți este cel mai indicat sejur și chiar și atunci vă veți dori să aveți mai mult timp. Bine, asta și dacă vă place întunericul, pentru că acesta va domni: lumina zilei scade între orele 10:00 și 14:00, când o strălucire verde și roz luminează cerul.
- Restricțiile de călătorie au fost eliminate pentru cetățenii din spațiul UE și spațiul Schengen. Călătoriile sunt permise cetățenilor străini care intră în Finlanda din țările cu o rată a infecțiilor mai mică de 25 la 100.000 de locuitori, indiferent de motivul călătoriei, cu condiția ca aceștia să prezinte, pe lângă documentul de călătorie valabil, unul din următoarele certificate: certificat digital european de vaccinare,care să ateste efectuarea schemei complete de vaccinare în urmă cu cel puțin 14 zile înainte de efectuarea călătoriei; certificat digital european care să ateste infectarea cu SARS-CoV-2 în urmă cu maximum 6 luni înainte de efectuarea călătoriei; certificat digital european care să ateste rezultatul negativ al testului pentru depistarea COVID-19, efectuat cu maximum 72 de ore înainte de intrarea în Finlanda.
Autor: Alina Andrei, RADOR
https://www.thetimes.co.uk/travel/holiday-types/tours/christmas-holidays
https://www.euronews.com/travel/2021/10/09/12-stays-of-christmas-where-to-travel-this-holiday-season
https://www.veranda.com/travel/g33902587/best-christmas-getaways/
https://www.oprahdaily.com/life/g29580034/best-christmas-getaway/
https://www.townandcountrymag.com/leisure/travel-guide/g12919081/places-to-go-for-christmas/
https://www.europeanbestdestinations.com/christmas-markets/
https://www.veranda.com/travel/g29086623/best-christmas-markets-europe/
https://www.elle.com/uk/life-and-culture/travel/a21685/best-christmas-markets-europe/
https://www.thebrokebackpacker.com/christmas-markets-in-europe/