Massimo Ferrero, președintele Sampdoria, a fost arestat. Clubul nu este implicat

Președintele Sampdoria, Massimo Ferrero, a fost arestat de agenţii Gărzii Financiare în cadrul unei anchete a procurorului din Paola, în zona Cosentino, care vizează infracțiuni corporative și faliment. Din cele aflate, echipa din Liguria nu este implicată în investigaţii: preşedintele clubului Sampdoria fiind acuzat de falimentul mai multor firme create în Calabria în sectorul turismului, în ramura hotelieră şi cinematografie.
În centrul anchetei s-ar afla în speccial o investiție făcută în municipiul Acquappesa. Potrivit rechizitoriului, Ferrero ar fi deturnat fonduri în detrimentul creditorilor.
Ferrero a fost arestat într-un hotel din Milano și a fost condus la închisoarea San Vittore, în timp ce pentru alte cinci persoane a fost dispus arestul la domiciliu. Printre persoanele arestate se numără și Giorgio și Vanessa Ferrero, respectiv nepotul și fiica patronului de la Sampdoria.
Avocatul lui Ferrero, Giuseppina Tenga, a înaintat magistraților o cerere pentru ca acesta să fie transferat la Roma, situaţia care i-ar permite să participe la percheziție și să deschidă un seif aflat în interiorul unei case: „A fost tratat ca un infractor, mi s-a spus că s-a simţit rău, după care nu am mai aflat nimic despre el. Sunt dispute legate de evenimente vechi de patru ani. Mi s-a părut logic ca Ferrero să fie prezent în momentul în care locuinţa sa este supusă unei percheziţii, oricărei alte persoane i s-ar fi permis acest lucru, lui, nu”.
În total, în anchetă sunt implicate nouă persoane. Vanessa și Giorgio Ferrero, care se află deja în arest la domiciliu; Giovanni Fanelli, 53 de ani, din Potenza; Aiello Del Gatto, 55 de ani, din Torre Annunziata şi care locuiește în Acquappesa.
La aceștia se adaugă alți patru suspecți, toți domiciliați la Roma și care luni, au fost supuși unei percheziții. Pe lângă locuinţa romană a lui Ferrero, Garda Financiară a mai efectuat percheziţii în diferite regiuni, inclusiv Lombardia, Lazio, Campania, Basilicata și Calabria.
Între timp, clubul Sampdoria a anunțat demisia lui Ferrero într-un comunicat care precizează că alegerea a fost făcută „pentru a proteja mai bine interesele celorlalte activități în care își desfășoară activitatea, și în special pentru a izola orice speculație privind eventuale legături între problemele legale ale lui Ferrero şi UC Sampdoria și lumea fotbalului”.
Ferrero „intenționează așadar să oficializeze demisia imediată din funcțiile corporative pe care le-a deținut până în prezent, punându-se totodată la dispoziția imediată și completă a anchetatorilor, care vor fi contactați de avocații săi, Luca Ponti și GiuseppinaTenga, tocmai pentru a-și clarifica imediat poziția și pentru a evita ca, din această situație cu totul neașteptată să nască prejudecăți ulterioare față de realități străine, precum UC Sampdoria, care ar fi vătămată în mod gratuit”.www.repubblica.it
https://genova.repubblica.it/cronaca/2021/12/06/news/arrestato_il_presidente_della_sampdoria_ferrero_il_club_non_e_coinvolto-329140149/?ref=RHTP-BH-I0-P1-S1-T1
Articol de Alessia Candito, Marco Lignana
Traducerea Cătălina Păunel/cpaunel